Mândria este un păcat aflat într-un proces ireconciliabil cu morala creștină, cu inima curată ca după spovedanie. Admit că, în trecut, m-a locuit patima mândriei de multe ori ca suporter al „tricolorilor”. Nu doar generația lui Hagi, ci și precedentele mi-au alimentat această insidioasă trufie.
E drept, până când naționala a intrat sub patrafirul „părintelui” Mirel, repatriat din pelerinajele lui arabe. Un soi de „Lawrence al Arabiei” echipat în trening, personajul enigmatic pe care îl descopeream – din traducerile lui Mircea Eliade – la nodul pubertății cu adolescența timpurie.
Când duhul profanului Mirel s-a pogorât – în chip inexplicabil, aproape „biblic” – în tronul ocupat solomonic, în urmă cu decenii, de un Teofil Morariu ori un Ștefan Kovacs, am priceput că „Țara Făgăduinței” se va închide pentru noi.
Citește continuarea editorialului AICI.