Rami Malek ar putea aparea in „James Bond”. Ce rol va avea daca semneaza contractul

Publicat: 28 feb. 2019, 15:35 Autor: D. C. Vedete

În decembrie 2018, surse susțineau că Rami Malek era favorit printre candidații propuși pentru rolul inamicului agentului James Bond.

Rami Malek ar putea aparea in „James Bond”. Actorul, recent premiat cu Oscar pentru rolul din filmul „Bohemian Rhapsody”, este în negocieri finale cu regizorul Cary Joji Fukunaga pentru a juca personajul negativ în viitorul film cu James Bond, potrivit contactmusic.net.

Potrivit unor surse citate de Collider, filmările pentru serialul „Mr. Robot”, al cărui protagonist este Malek, şi cele pentru „James Bond 25” vor avea loc simultan, astfel încât actorului îi va fi dificil să participe la ambele producţii.

Totuși, producătorii sunt pe punctul de a finaliza detaliile pentru ca Rami Malek să apară în ambele proiecte.

Momentul in care Rami Malek cade de pe scena, la Premiile Oscar 2019! VIDEO

Rami Malek ar putea aparea in „James Bond”

Noul film din seria „James Bond” nu are încă un titlu și va fi lansat în aprilie 2020, mai târziu decât era prevăzut iniţial, după ce, în august 2018, regizorul britanic Danny Boyle, care a semnat celebrul film „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, s-a retras din proiect, invocând „diferenţe creative”. Boyle a fost înlocuit cu cineastul american Cary Joji Fukunaga.

  • Actorul Daniel Craig a confirmat în vara anului 2017 că va juca în viitorul film. Acesta va fi cel de-al cincelea film al său din această saga, după „Casino Royale” (2006), „007: Partea lui de consolare/ Quantum of Solace” (2008) şi „007: Coordonata Skyfall/ Skyfall” (2012) și „Spectre” (2015).

Din distribuţie vor mai face parte Léa Seydoux, Naomie Harris, Ben Whishaw şi Ralph Fiennes.

Publicat: 28 feb. 2019, 15:35 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă