Pastila contraceptiva, destinata barbatilor! Cand ar putea sa apara in farmacii si ce spun savantii despre efectele secundare

Publicat: 31 mart. 2019, 17:06 Autor: madalina m. Life

Contraceptivul va putea fi folosit, in mod exclusiv, de catre barbati. Cel putin asta sustin oamenii de stiinta.

Cercetatorii care au dezvoltat pastila contraceptiva destinata barbatilor au anuntat, de curand, ca au efectuat anumite teste de specialitate. Odata cu primirea rezultatelor, s-a aflat ca acestea pot fi administrate cu succes.

Pastila contraceptiva pentru barbati reprezinta o premiera in acest sens. De curand a fost anuntat ca a trecut cu brio o serie de teste in ceea ce priveste atat siguranta, cat si tolerabilitatea. Savantii sustin ca metoda inovatoare ar putea ajunge cat de curand si in farmacii.

Desi mai trebuie sa treaca anumite teste, pastila contraceptiva pentru barbati ar putea avea un impact urias cand vine vorba despre sarcinile nedorite, de exemplu. Noua pastila, creata pentru barbati, ar putea fi folosita zilnic, asemenea metodelor contraceptive feminine.

Pastila contraceptiva, destinata barbatilor

Pastila contraceptiva, destinata barbatilor

Pastila a fost testata de catre oamenii de stiinta de la doua institutii de specialitate, care au colaborat pentru acest proiect controversat. Pastila contraceptiva destinata barbatilor s-a dovedit a fi cat se poate de eficienta pentru un grup de control care a testat-o. Cea mai bizara aplicatie pe care o pot folosi doar barbatii

A fost vorba despre 30 de barbati sanatosi carora le-a fost administrat zilnic anticonceptionalul. Ei au produs raspunsuri hormonale asteptate de savanti, in ceea ce priveste eficienta contraceptiva, noteaza mediafax.ro.

De asemenea, medicul Christina Wang, de la Institutul de Cercetare, din Los Angeles, Statele Unite, a dat mai multe detalii, in acest sens. „Rezultatele sugereaza ca pastila care combina doua activitati hormonale va reduce productia de sperma, dar in acelasi timp va pastra libido-ul crescut”, a sustinut cercetatoarea.

Chit ca este o metoda noua, alaturi de cele disponibile pentru barbati, cum sunt prezervativele sau vasectomia, medicii sunt de parere ca pilula va aparea pe piata peste 10 ani de zile! Va dura atat de mult pentru ca inca trebuie observate efectele secundare, pe termen lung. Totusi, odata cu incetarea tratamentului, efectele sunt reversibile pentru barbati.

Publicat: 31 mart. 2019, 17:06 Autor: madalina m. Life
Pe aceeași temă