Noi informatii schimba cu totul cazul de la Caracal: „Probele au fost puse recent acolo”

Publicat: 07 aug. 2019, 08:39 Autor: Simona News 4

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, vine cu informatii socante care pot da peste cap tot ce stiam pana acum despre crimele de la Caracal.

Noi informatii schimba cu totul cazul de la Caracal. Avocatul Tonel Pop are mari dubii cu privire la oasele gasite de anchetatori in padurea de langa Caracal.

„Din punctul meu de vedere, acele probe puteau fi alterate foarte ușor. Eu sunt foarte mirat, cum, după atâtea ploi, cenușa și oasele erau la suprafața ierbii? Deci, să ne înțelegem, osemintele și cenușa nu erau în saci. Erau pe iarbă, răsturnate, iar sacii erau la șapte metri distanță.

Noi informatii schimba cu totul cazul de la Caracal

Deci, el a scuturat sacii, după care i-a aruncat mai departe. Prin ploile respective, chiar torențiale, prin micile inundații, normal că acea cenușă, știm și noi, se împrăștie, se duce, se diluează.

Eu am suspiciunea că aceste probe nu au fost puse acolo la momentul când spune el, eu cred că au fost puse foarte recent acolo. Sacii erau curați. Păi dacă ploua într-o pădure, nu aveam sacii curați și cenușa la suprafață”, a spus avocatul Tonel Pop la RTV.

Potrivit ultimelor informatii, anchetatorii au gasit noi fragmente de oase si dinti umane intr-o padure in apropiere de Caracal indicata de inculpatul Gheorghe Dinca.

Insa cercetarile nu se opresc aici, fiindca oamenii legii vor cauta noi probe iar astazi urmeaza sa afle ce a ascuns Dinca in gropile betonate din curtea sa.

Erau 3 telefoane in camera in care a fost tinuta Alexandra! De ce le-a lasat Dinca la indemana

In camera in care a fost tinuta Alexandra, cat criminalul din Caracal a plecat la farmacie, erau 3 telefoane. Gheorghe Dinca a dezvaluit de ce i le-a lasat adolescentei la indemana. Mai mult, in acele momente horror, smartphone-ul tinerei era in posesia fostului mecanic auto.

Anchetatorii au mers cu barbatul la casa ororilor din Caracal de cateva ori, in aceste zile. Reconstituirile sunt foarte importante pentru a se afla ce s-a intamplat, cu adevarat, cu adolescentele date disparute.

Primul avocat al criminalului, Bogdan Alexandru, a mentionat ca in camera in care se afla Alexandra existau 3 telefoane, ce ii apartineau lui Dinca. El i-ar fi spus fetei sa nu se atinga de vreun lucru din camera, inainte de a pleca la farmacie. Cine este politistul erou care l-a facut pe Gheorghe Dinca sa-si recunoasca faptele?

„El a spus ca aveam 3 telefoane, dar a zis ca stia ca nu functioneaza niciunul. El i-a spus Alexandrei sa nu se atinga de nimic din camera, cand a plecat sa cumpere alifie pentru maini. El a spus ca s-a enervat cand a vazut ca a umblat la telefon si a lovit-o. Mereu a spus ca nu isi explica de ce le-a incinerat”, a spus Bogdan Alexandru, potrivit adevarul.ro.

Publicat: 07 aug. 2019, 08:39 Autor: Simona News 4
Pe aceeași temă