Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miere

Publicat: 21 iun. 2019, 10:00 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miere

In popor e cunoscut sub numele Postul Sampetrului. Este randuit de biserica in cinstea celor doi apostoli care posteau mereu inainte de fapte mari.

Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019 are loc in perioada 22-28 iunie. Este randuit in cinstea apostolilor care, inainte de a savarsi acte importante, tineau mereu post. In vechime, postul lor se mai numea si Postul Cincizecimii. Denumirea a venit datorita darurilor Sfantului Duh care s-a pogorat peste Apostolii Petru si Pavel.

„Cei doi Apostoli slăviţi de creştinătate la data de 29 iunie, Sfântul Petru şi Pavel, au propovăduit Evanghelia, ducând mesajele lui Hristos până la marginile pământului, aşa cum le-a cerut Mântuitorul , înainte de Înălţarea la ceruri”, a precizat părintele Valentin Fotescu, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019

Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miere
Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miere

La inceput, postul Sfintilor Petru si Pavel era tinut numai in cercurile monahale. Apoi, la scurt timp, s-a extins si in randul credinciosilor. Postul acestor sfinti nu are o durata fixa. Inceputul lui variaza in functie de cand cade Pastele in anul respectiv.

Postul celor doi apostoli incepe in lunea de dupa Duminica Tuturor Sfintilor. Este prima duminica dupa Rusalii, Pogorarea Sfantului Duh. Cum se calculeaza postul Sfintilor Petru si Pavel: câte zile sunt de la dată Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai, atâtea zile ţine postul.

In sambetele si duminicile din acest post, se mananca peste. Dezlegare este si pe 24 iunie, cand sarbatorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Daca Sfinţii Petru şi Pavel pica miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte, vin şi ulei.

Traditiile postului Sfintilor Petru si Pavel 2019

Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miereIn popor, sarbatoarea e cunoscuta ca Sanpetru de vara. Marcheaza miezul verii agrare si inceputul secerisului. Legenda lui spune ca mergea pe pamant, singur sau insotit de Dumnezeu, imbracat in straie saracacioase, si se preocupa de cresterea animalelor si de pescuit.

Sanpetru este sfetnicul lui Dumnezeu. Cu el se consulta cand ia decizii si de aceea Dumnezeu i-a incredintat portile si cheile Raiului. Sfantul Petre e stapan pe camarile ceresti, hraneste animalele salbatice si fierbe grindina pentru a nu mai fi periculoasa.

Obiceiuri Sfantul Petru si Pavel 2019

Din ziua sarbatorii celor doi apostoli, cucul si privighetorile nu mai canta. Pana in aceasta zi, merii nu se scutura. Daca se respecta datina, ogoarele sunt ocrotite de grindina. Sanpetru este cel care pocneste din bici si scanteile lui devin licurici, insectele care ii ghideaza pe calatorii rataciti in munti sau padure.

Pentru sporul casei si sanatate, se sfintesc la biserica pachete cu colaci, lumanari, mere dulci si acrisoare. Apoi pachetele se impart sarmanilor. Oamenii pistruiat trebuie sa se spele pe fata cu apa, la miezul noptii, cand canta cocosul. Daca fac asta, pistruii nu se vor mai inmulti.

Daca tuna in aceasta zi, nucile si alunele vor fi viermanoase. Nu se pun capcane si nu se alunga lupii cu armele pentru ca ele sa fie imblanzite. Este bine sa imparti mere dulci si miere prietenilor si vecinilor, pentru a avea spor in munca si sanatate. Este indicat ca, dupa masa de pranz, sa mancati si voi mere cu miere, apoi sa va puneti o dorinta.

Randuieli Bisericesti pentru calendar ortodox 2019

Postul Sfintilor Petru si Pavel 2019. Ce trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine. Obligatoriu trebuie sa mananci mere cu miereZile de post si posturi – Calendar Ortodox 2019
Miercurile si vinerile de peste an, afara de cele cu dezlegare, insemnate cu harti
Ajunul Bobotezei (5 ianuarie)
Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul (29 august)
Inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie)
Postul Sfintelor Pasti (11 martie – 27 aprilie)
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (24 iunie – 28 iunie)
Postul Adormirii Maicii Domnului (1 august – 14 august)
Postul Nasterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie)

Sursa: realitatea.net / romaniatv.net

Publicat: 21 iun. 2019, 10:00 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă