Despagubiri de 8 miliarde de dolari pentru un tanar caruia i-au crescut sani din cauza unui medicament

Publicat: 09 Oct. 2019, 13:02 Ciao.ro
Despagubiri de 8 miliarde de dolari pentru un tanar caruia i-au crescut sani din cauza unui medicament

O companie americana de medicamente trebuie sa plateasca 8 miliarde de dolari daune unui barbat care nu a fost avertizat ca un medicament antipsihotic ar putea sa-i provoace cresterea sanilor.

I-au crescut sanii de la pastile. Un juriu din Philadelphia i-a acordat despăgubirea uriașă lui Nicholas Murray, 26 de ani, al cărui caz a fost unul dintre miile ajunse în instanță legate de aceeași situație. Avocații tânărului au afirmat că firma de medicamente J&J a pus „profiturile înaintea pacienților” în cazul medicamentului Risperdal, potrivit BBC NEWS.

I-au crescut sanii de la pastile

J&J a anunțat că va contesta hotărârea pe care o consideră „disproporționată grosolan”.

Gigantul american se confruntă, de asemenea, și cu alte procese în centrul cărora se află alte două produse, între care o pudră pentru bebeluși care ar conține azbest, iar acestea vin în plus, pe lângă o luptă legală continuă pentru rolul pe care l-ar avea în criza dependenței de opioide din SUA.

I-au crescut sanii de la pastile

La începutul acestui an, compania a fost condamnată la plata unei sancțiuni de 572 milioane dolari pentru rolul său în alimentarea crizei dependenței de opioide din Oklahoma.

În cazul de față, s-a constatat că lui Nicholas Murray au început să-i crească sânii după ce medicii săi au început să-i prescrie medicamentul în cauză în 2003. Un psiholog i-a dat rețeta după ce l-a diagnosticat cu o tulburare din spectrul autismului.

Risperdal este aprobat pentru tratamentul schizofreniei și tulburării bipolare, dar medicii pot prescrie medicamentul și pentru alte afecțiuni.

Publicat: 09 Oct. 2019, 13:02 Ciao.ro
Pe aceeași temă