In urma cu doua zile, "mama Zina" s-a stins din viata dupa ce si-a dat ultima suflare.
Din pacate, Zina Dumitrescu nu va fi ingropata, asa cum a spus clar ca vrea, cu scurt timp inainte sa moara. Fiul ei, Catalin Negreanu, fara stirea nimanui, i-a luat trupul Zinei din camera de azil.
Acesta a fost ajutat de o firma de pompe funebre, iar apoi a depus cererea de incinerare. Prietenii Zinei sunt disperati pentru ca fiul Zinei a procedat impotriva vointei mamei sale.
La primele ore ale diminetii au inceput sa soseasca primii oameni la Crematoriul din Vitan-Barzesti (vezi GALERIA FOTO), fiind o atmosfera extrem de trista si dezolanta, fiindca nu asa trebuia sa decurga totul.
Catalin a depus deja o cerere de incinerare la IML pe numele Zinei Dumitrescu. Prietenii Zinei sunt disperati deoarece nu vor apuca sa isi ia adio de la ea. Si nici sa o conduca pe ultimul drum!
„E incredibil ce se întâmplă. La IML s-a înregistrat o cerere pe numele Zinei pentru incinerare. Din câte am înțeles, fiul ei vrea să o incinereze astăzi (vineri, n.r.). Este șocant ce vrea să facă acest om. Zina nu și-a dorit acest lucru, ea nu și-a exprimat dorința de a fi incinerată”, a declarat o persoană care a fost foarte apropiată de Zina Dumitrescu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA.
Conform Libertatea.ro, Zina Dumitrescu a murit in somn. Mama Modei a luat masa de pranz, cum obisnuia in fiecare zi, apoi s-a retras in camera ei. Urma sa se odihneasca la pranz.
Vestea este socanta pentru toata lumea, cu toate ca la inceputul anului a avut probleme de sanatate. Ultimii ani din viata i-a trait intr-un azi luxos din Ghermanesti. Era ingrijita bine de toata lumea, mai ales de patron care o rasfata cum putea.
„Nu își mai dorește să lupte pentru viața ei, nu mai vrea să depună nici un efort pentru a trăi. Nu se simte deloc bine, nu mai este în parametrii ei normali.
Am fost zilele trecute cu ea și și-a făcut analizele și toate au ieșit destul de bune, nu a stat internată, dar anii își spun cuvântul. Vârsta vorbește de la sine, nu mai are deloc putere. Nu mai este ea! Nu mai are nici poftă de mâncare, se degradează pe zi ce trece, nu știu ce o să se întâmple cu ea, unde o să ajungem”, a declarat, pentru Click!, Ioan Casian.