In urma cu cateva zile, autoritatile din Cipru au gasit o valiza, intr-un lac. Cand au deschis-o, au fost socati. Continea oseminte umane, vechi.
Trupul gasit in valiza, in lacul din Cipru, este al unei fetite romance. Poliția din Cipru a descoperit recent într-un lac un cadavru în descompunere, care a fost identificat ca aparținând unei fetițe de opt ani, ce a fost ucisă de un criminal în serie care a mai omorât-o și pe mama sa, dar și alte cinci persoane, informează site-ul cotidianului Neos Kosmos.
Un cadavru în descompunere a fost găsit duminică într-un lac din Cipru. Cum inițial nu a fost posibilă identificarea, trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru mai multe investigații, în urma cărora s-a stabilit că aparține unei fetițe în vârstă de opt ani, potrivit unor surse citate de publicația menționată anterior.
Un fost ofițer de armată, în vârstă de 35 de ani și care se află deja în arest, a recunoscut că a ucis șapte femei și fetițe în ultimii trei ani. Trupul fetitei de 8 ani a fost gasit intr-o stare avansata de descompunere, semn ca statea de cateva saptamani in apa.
Patru dintre victime sunt din Filipine, inclusiv o fetiță de șase ani. O altă victimă este din Nepal. De asemenea, bărbatul a ucis și o româncă și pe fiica acesteia în vârstă de opt ani, care au fost date dispărute încă din luna septembrie a anului 2016.