Și-ar fi prevăzut moartea? Ce ar fi simțit artista Gabi Luncă înainte să moară: ”O chinuia o previziune sau un fel de vis aievea”

Publicat: 09 apr. 2021, 08:21 Autor: Andreea Voicu Vedete

Artista Gabi Luncă, înainte să moară, ar fi avut o previziune, un vis care îi arăta că ceva rău se va întâmpla. Ce a mărturisit Estera, unul dintre copiii cântăreței de muzică lăutărească, este incredibil!

Înainte să moară, cântăreața de muzică lăutărească Gabi Luncă ar fi avut o previziune sau un vis pe care nu știa exact cum să îl interpreteze. Estera, unul dintre copiii artistei, a făcut o serie de mărturisiri despre momentul în care mama ei i-a dezvlăuit acest lucru. Fiica ei a povestit că artista obișnuia ca în fiecare seară să se roage. Însă, într-o seară, Estera a dorit să se roage alături de ea și atunci cântăreața i-a spus că ”o chinuia o previziune sau un fel de vis„.

„Mama obişnuia să se roage în fiecare seară, singură. Dura mult rugăciunea ei, fiindcă îi purta în gândul ei pe toţi cei pe care-i cunoscuse, buni şi răi. Dar, în seara aceea, am avut un imbold şi am rugat-o pe mama să mă lase să mă rog alături de ea. Şi, la un moment dat, mi-a spus că o chinuia o previziune sau un fel de vis aievea, pe care nu ştia cum să-l interpreteze”, a spus Estera pentru playtech.ro.

„Mama mi-a spus că se afla, fără să ştie cum, într-o pădure de pomi înzăpeziţi. În ciuda zăpezii, pomii aveau frunze verzi. În plus, aceşti pomi speciali străjuiau o alee minunată, cu gard alb, de o parte şi de alta, ce ducea spre o poieniţă plină cu flori multicolore. ‘Ce-o fi însemnând, mamă, asta?’.

Am ştiut încă din prima clipă că Domnul îmi va chema mama şi că el îi arată astfel cum e paradisul, locul unde o aşteaptă. Dar am tot sperat că despărţirea noastră nu se va produce atât de curând! Am sperat că Cel de Sus se va îndupleca şi că o va lăsa pe mama să se întoarcă la noi, acasă, mai ales că a stat mai bine de trei săptămâni pe patul spitalului”, mai spunea Estera.

Fiica cântăreței de muzică lăutărească a mai spus că mama ei nu dorea să se stingă din viață acasă: „Cine spune că Gabi Luncă nu a avut priveghi sau nu a avut parte de o înmormântare aşa cum se cuvine din cauza actualei pandemii, se înşală. Mama mea nu a dorit să moară acasă, şi a murit pe un pat de spital. Şi tot ea a dorit ca lumea să-şi amintească de ea aşa cum era în momentele ei de faimă, de apreciere, de respect la nivelul unui întreg popor. Ceea ce iar s-a întâmplat! Nouă, copiilor ei, nu ne rămâne decât să încercăm să-i păstrăm moştenirea. Nu suntem artişti, ca părinţii noştri, Gabi Luncă şi Ion Onoriu, dar vom face tot ce ţine de noi în acest sens”.

Ultimele cuvinte pe care le-a rostit Gabi Luncă înainte să moară

Cu două zile înainte să moară, cântăreața de muzică lăutărească a vorbit la telefon cu fiica ei, Rebeca Onoriu. Chiar ea a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte pe care mama ei i le-a rostit: ”Mama ne-a lăsat o bogăție mare, piesele ei, clipuri, vorbe frumoase…. Avem de ce plânge, vom plânge toată viaţa. Ultima oară am vorbit cu ea acum două zile. Știți care au fost ultimele ei cuvinte? Rămâneţi cu Iisus!”, conform RTV.

Una dintre fiicele ei a mai dezvăluit faptul că după moartea artistei Gabi Luncă s-a cerut să fie făcut din nou un test pentru coronavirus, pentru a descoperi dacă aceasta mai erau infectată cu virusul care a creat haos la nivel mondial: ”Am solicitat să se facă testul, să ne-o dea acasă, să putem să ne luăm rămas-bun creştineşte şi sper să nu fie nici un fel de problemă”.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 09 apr. 2021, 08:21 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×