S-a aflat cand o sa fie gata metroul din Drumul Taberei. Ministrul Razvan Cuc a facut anuntul oficial

Publicat: 21 Aug. 2019, 15:00 Articole propuse
S-a aflat cand o sa fie gata metroul din Drumul Taberei. Ministrul Razvan Cuc a facut anuntul oficial

Se pare ca asteptarea a luat sfarsit iar in scurt timp bucurestenii vor putea utiliza statia de metrou Drumul Taberei.

S-a aflat cand o sa fie gata metroul din Drumul Taberei. Astfel ca metroul din Drumul Taberei va fi deschis la finalul acestui an pentru ca este finalizat in proportie de 97%.

„Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie?

S-a aflat cand o sa fie gata metroul din Drumul Taberei

S-a aflat cand o sa fie gata metroul din Drumul Taberei

Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea.

Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019″, a precizat Razvan Cuc, potrivit Agerpres.

In luna decembrie 2019 se presupune ca va fi data in folosinta Magistrala 5 de metrou, cu patru ani intarziere. Valoarea totala a acestui proiect este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea magistralei, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de retea si la 63 de statii de metrou.

Primul termen pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015, insa magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, de finantare, de lucrari neprevăzute care au aparut pe parcursul executiei lucrăarilor, potrivit Mediafax.

Publicat: 21 Aug. 2019, 15:00 Articole propuse
Pe aceeași temă