N-ai mai vazut niciodata in Bucuresti o caprita care sa fie scoasa la plimbare in lesa, prin oras, si care sa fie transportata cu tramvaiul.
Pensionara din Bucuresti care creste o „ieduta” la bloc. Un caz foarte emotionant circula zilele acestea pe Facebook, o intamplare care cu siguranta iti va restaura increderea in omenire. O batrana din Bucuresti a salvat, la inceputul acestui an, o caprita de pe langa o stana unde ciobanii au lasat-o sa moara pentru ca se nascuse prematur si avea doar 1 kilogram.
A luat-o acasa in apartamentul ei unde, pana in prezent, a reusit sa o hraneasca cu lapte si sa o insanatoseasca. Batrana iese zilnic cu ieduta ei pe strada si i-a pus inclusiv o zgarda cu tricolorul Romaniei. Acum insa, vecinii au fortat-o sa renunte la animalul ei de companie si a cautat pe Facebook un viitor „stapan” pentru caprita ei. Mii de distribuiri si mesaje au curs pentru femeia care a dat dovada de o dragoste uriasa fata de animale.
Redam mai jos postarea de pe Facebook care a emotionat o multime de oameni:
„La 83 de ani, aceasta doamna din Bucuresti a salvat, in februarie, o ieduta abia nascuta, lasata de ciobani sa moara pentru ca a venit pe lume prea devreme si parea ca nu are sanse la viata. Avea cu putin peste un kg. Fusese aruncata deoparte, ca sa-si dea sufletul, era rece si parea ca nu mai sufla, dar uite ca Dumnezeu a vrut altfel!
Doamna a incalzit-o si i-a vorbit ca unui pui orfan, a luat-o acasa, a hranit-o din mica ei pensie cu lapte de capra (si chiar mi-a spus ca e foarte scump acest lapte si ca a baut peste 45 de litri, dar in prima copilarie altceva nu manca puiuta…), iar acum ii cauta un stapan omenos, caci vecinii de bloc i-au cerut sa „rezolve problema”…
Evident, noul stapan trebuie verificat, sa avem garantia ca nu o s-o faca friptura, ci sa ii dea sansa de a trai normal intr-o curte, poate si de a avea pui la randul ei, in orice caz de a fi iubita si ocrotita pana va muri de batranete. Sa speram ca o va vedea cineva cu suflet bun, asa ca al doamnei Zenaida…
(Ideal ar fi ca ieduta sa poata fi ulterior vizitata din cand in cand..) Este foarte dulce si docila, se urca in tramvai, merge in lesa, e nostima foc, mi-a gustat marginea fustei (intamplator verde) 🙂 si chiar m-a impuns cu fruntea, dar nu prea tare!”, este mesajul postat pe Facebook, in speranta gasirii unui nou stapan.
Intr-un final se pare ca batranica a avut parte de ajutor iar caprita ei va fi pe maini bune in viitor:
„Vesti noi: Va multumim mult pentru toate gandurile bune si generoase, d-na deja a hotarat sa dea ieduta unei familii din Bucuresti, poate merge usor in vizita si are incredere deplina. Eu nu cunosc acea familie, dar respect decizia doamnei si sa dea Bunul Dumnezeu sa fie totul bine! Va multumim din suflet pentru implicare, distribuire si marinimie! Doamne, ajuta! este ultimul mesaj legat de adoptia capritei.