Mihai Constantinescu, în stare vegetativă. Medicii au fost nevoiți să-i secționeze traheea

Publicat: 05 iun. 2019, 10:44 Autor: Simona Vedete

Din păcate, nu sunt deloc vești bune cu privire la starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu.

Mihai Constantinescu, în stare vegetativă. Sursele medicale de la Spitalul Floreasca unde Mihai este internat au spus că artistul a fost supus unei operații de traheostomie, potrivit Cancan.

Starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este în continuare „staționară”,nefiind înregistrată nicio evoluție în acest sens. Potrivit aceleiași surse, artistul e încă internat la Spitalul Floreasca „în stare gravă, la fel de rea, vegetativă”.

Mihai Constantinescu, in stare vegetativă

Vesti noi despre Mihai Constantinescu. Ramane internat in spital

Surse medicale au precizat, pentru MEDIAFAX, că Mihai Constantinescu se află în continuare internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală, într-o stare extrem de delicată, fiind ținut pe aparate. „E în stare gravă, la fel de rea, înțeleg că vegetativă. Încă e ținut pe aparate. (…) E staționar acum, starea sa nu a evoluat nici în bine, nici în rău”, spun sursele medicale.

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator, el fiind internat în unitatea spitalicească de mai bine de trei săptămâni.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

Sotia lui Mihai Constantinescu, anunt de ultima ora. A solicitat transferul in Europa, insa nu i-a fost aprobat

Sotia sa, Simona Secrier, vrea sa-i salveze viata cu orice pret si incearca sa-l transfere la un spital din strainatate.

Insa s-a lovit doar de raspunsuri negative, fiindca nu i s-a aprobat transferul, niciun medic nevrand sa-si asume acest risc, spunand ca asta i-ar putea fi fatal.

Se pare ca Simona a vorbit cu reprezentantii mai multor clinici din Europa, pe langa cei din Romania, insa s-a lovit de un raspuns negativ si din partea acestora, fiindca si ei sunt de parere ca un transfer in acest moment ar fi mult prea periculos.

Publicat: 05 iun. 2019, 10:44 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă