Doi politisti l-au oprit pe Superman pe role, pe un drum din Romania! Imaginile au devenit instant virale! VIDEO

Publicat: 19 iun. 2019, 13:29 Autor: D. C. News 3

Imaginile au devenit instant virale pe Facebook si toata lumea s-a distrat vazandu-l pe supereroul pe role care se distra pe un drum public.

Doi politisti l-au oprit pe Superman pe role, pe un drum din Romania! Viralul saptamanii vine de la Politia Romana care a filmat pe un drum public un barbat deghizat in Superman care se dadea cu rolele pe banda unu.

Supereroul nostru se punea singur in pericol, „zburand” pe role pe banda 1 si ascultand muzica, cu castile in urechi. Nu doar ca nu auzea nimic din claxoanele pe care i le adresau alti soferi, dar inconstienta lui a mers pana acolo incat, atunci cand nu prea erau masini pe carosabil, barbatul incepea sa ocupe aproape o banda intreaga.

Cei doi agenti de circulatie se pare ca il cunosteau pe „Superman” pe role si l-au abordat intr-un mod prietenos, fara sa-l amendeze, desi reprezenta un evident pericol public.

Doi politisti l-au oprit pe Superman pe role pe un drum din Romania!

Barbatul deghizat in Superman a impresionat pe toata lumea care l-a vazut in imaginile de pe Facebook. Desi se pare ca nu era chiar in apele lui, barbatul parea fericit si foarte incantat de faptul ca poate sa zboare pe role pe un drum national cu 4 benzi. Imaginile au strans mii de share-uri in doar cateva ore de cand au fost postate pe Facebook pe pagina Politistii au umor.

„Siiii, Superman in actiune. Bai, Superman, ia trage-te colo pe dreapta”, au fost replicile politistilor care se aud pe filmare printre sunetele de sirena ca sa-i auda barbatul si sa opreasca.

Comentariile rautacioase la adresa agentilor de politie nu au intarziat sa apara dar se pare ca politistii care administreaza pagina au raspuns foarte elegant celor care ii criticau: „Prea mulți au bățul în fund pe aici. Colegii mei s-au adresat în spirit de glumă, nu în sens peiorativ. Au scos un posibil accident din trafic, nu l-au sancționat, nu i-au făcut nimic altceva. În plus, sunt „cunoștințe vechi”. De ce au folosit sirena? Pentru că omul avea căștile în urechi cu muzica la volum maxim. „Domnișoarele” ofensate sunt rugate să nu mai urmărească pagina.

P.S. Superman și polițiștii sunt cunoștințe vechi. Supereroii își permit între ei. Pentru cunoscători.”

Publicat: 19 iun. 2019, 13:29 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă