Cristina Bâtlan a născut un băiețel de 815 grame. Femeia de afaceri a luptat ca o adevărată leoaică pentru viața fiului ei.
Cristina Bâtlan a povestit în noua ediție „Șefi sub acoperire” de la PRO TV, ce viață a avut, dar și o cumpănă prin care a trecut. Femeia de afaceri a născut în urmă cu 19 ani un băiețel prematur de 815 grame. Medicii nu i-au dat nicio șansă micuțului, nu au vrut să îl bage la incubator. Însă, Cristina s-a luptat ca o adevărată leoaică pentru viața fiului ei.
„Roberto (nr. fostul soţ al Cristinei), în momentul în care Adi s-a născut, a spus că acest copil dacă are gena mea şi a ta, nu are cum să moară, el trăieşte. Medicii au spus că nu are nicio şansă. Au vrut să-l arunce la gunoi, nu voiau să-l bage în incubator, pe externarea din spital scria avort. Şi Roberto i-a rugat să bage copilul în incubator”, a povestit Cristina Bâtlan.
Mai mult, Cristina Bâtlan își vedea puiul superb, deși era foarte mic. Ea și-a rugat sora să îi facă hănuțe speciale din alte haine pe care le-a tăiat să i se potrivească.
„Copilul a fost declarat viu după trei zile, pentru că şansa lui era infimă, nu exista. Eu nu l-am văzut în primele trei zile, l-am văzut abia după trei zile. Am văzut un copil care râdea. I-am cerut surorii mele să-mi facă haine pentru Adi, i-am spus să se ducă să ia un costum şi să îl taie la jumate. Era foarte, foarte mic. Mi se părea superb. Adi nu se poate uita la pozele cu el şi nu înţelege cum îl vedeam superb”, a mai spus ea.
Următorul pas greu cu micuțul băiețel, Adi, a fost să îl opereze la ochi. Femeia de afaceri povestește emoționată cum a căutat un medic bun pentru a face operația un succes.
„L-am operat la ochi la minus trei săptămâni. Adică înainte de termenul la care trebuia să se nască. Înainte de operaţie am contactat peste 90 de doctori. Din păcate, cei mai buni fie nu erau în România, fie nu aveau aparatura necesară. Până la urmă, am găsit un medic în România, care l-a operat şi a făcut o treabă extraordinară. Acum, Adi este perfect. A recuperat tot! Este perfect din punct şi din punct de vedere locomotor şi din punct de vedere cerebral”, mai spune Cristina Bâtlan.
Adrian are acum 19 ani și asemenea celebrei lui mame vrea să pună pe picioare o afacere.
CIAO.RO: Din ce activitate ți-ai câștigat primii tăi bani?
Cristina Bâtlan: Primii bani i-am câștigat la vârsta de 17 ani, din vânzarea de cărți. Cu banii câștigați am deschis un cont la Banca Agricolă pentru o idee pe care o aveam pentru o companie de branding.
CIAO.RO: Foarte mulți afaceriști prevăd una dintre cele mai mari crize financiare, în viitorul apropiat. Tu cum întrevezi?
Cristina Bâtlan: Este o perioadă de reașezare economică în care se schimbă prioritățile de investiții si de consum. Cu siguranță, a început și va continua o scumpire a banilor, se creionează noi fluxuri de capital spre investiții in domenii emergente – sustenabilitate, reconstrucție etc.
CIAO.RO: Care crezi că este cea mai mare capcană din lumea afacerilor?
Cristina Bâtlan: Unele companii cad în capcana de a juca prea sigur și devin mulțumite de ele însele, în timp ce altele devin prea lacome și își pierd atenția la detalii. Marii lideri știu cum să mențină dinamica prin valorificarea avantajelor lor competitive. Ei rămân cumva înfometați în căutarea pasională a posibilităților nesfârșite și împing continuu limitele pentru a se asigura că promisiunea culturii organizației rămâne vibrantă. Cred cu tărie ca viitorul este despre economie colaborativă.
CIAO.RO: Cât de mult misoginism există aici?
Cristina Bâtlan: N-aș spune că există misoginism, însă există multe prejudecăți. Uneori poate fi mai greu din cauza prejudecaților, alteori poate fi mai ușor, depinde de situație, însă indiferent de caz femeile trebuie sa rămână conștiente de puterea lor. Sunt femeie și susțin dezvoltarea femeilor, motiv pentru care am creat conceptul Chapters.ro, proiect dedicat promovării dezvoltării femeilor talentate.
CIAO.RO: Ai urmat Facultatea de Drept. De ce nu ți-ai dorit să profesezi în acest domeniu?
Cristina Bâtlan: Încearcă că să afli gustul, adevărat este că eram la drept în anul 2 și am realizat că doar renunțând la facultate și începând altceva aș putea sa-mi duc visul la îndeplinire. Am devenit antreprenor în momentul în care mi-am dat seama ca nu vreau să profesez ca avocat. Visam să schimb lumea și să vin cu un plus de valoare în peisajul gri al modei românești.
Mai mult, Cristina Bâtlan a ajuns la divorț în urmă cu cinci ani. Se pare că fostul soț o înșela, iar femeia de afaceri a aflat.
„Dezvoltarea oamenilor se schimbă, fie faci niște alegeri greșite, fie societatea te schimbă. Roberto locuiește acum cu actuala soție, eu am fost și la nunta lor. Au fost colegi de școală. Am aflat după cinci ani că mă înșală. După asta, am plecat în India, ca să înțeleg, ca să mă descopăr pe mine. Divorțul ni l-a semnat o fostă colegă de facultate, căreia nu îi venea să creadă.
A durat vreo doi ani până ne-am hotărât să divorțăm. Aveam zile în care mă gândeam de ce mi se întâmplă mie. Iar aveam ego. Am aflat răspunsul: se pare că businessul a fost mai presus de relație. Știu că mă iubește foarte mult. În momentul în care m-am dus la nunta lor, toți prietenii au fost uimiți. Dar eu am fost la nunta celui mai bun prieten al meu. El are o soție minunată, frumoasă, iar eu respect asta”, a spus Cristina Bâtlan, în 2022, la Măruță.