EXCLUSIV | Elena Merișoreanu, „artificii” estetice! Cum va arăta după: „Mă duc să-mi bag fire și să-mi mai scot puțin din…”

Publicat: 28 apr. 2024, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete

Are 77 de ani și este una dintre cele mai cochete interprete de muzică populară. Elena Merișoreanu a trecut peste problemele pe care le-a avut la picioare iar acum se ocupă de aspectul său fizic și îmbunătățește pe unde se poate.

Cântăreața își dorește să apeleze la câteva intervenții estetice la nivelul feței pentru a arăta din ce în ce mai bine. Elena Merișoreanu are astfel planuri pentru a-și aranja pomeții și a scăpa de gușă. Ciao.ro a aflat toate detaliile despre aceste intervenții!

 Se apropie sărbătorile. Unde faceți Paștele?

Ca de obicei, facem în familie, este cel mai bun prilej de a ne întâlni cu cei dragi, mai ales că am o familie mare. Pregătirile sunt în toi, facem tot ce trebuie, ce e tradițional, că așa îi stă bine românului.

Ce pregătiți de obicei, ce vă place să mâncați?

După cum se vede, mănânc de toate. Atât „am slăbit”, că nu mai încape nimic pe mine! (râde) Mai iau vreo câteva kilograme acum. Îmi plac sarmalele, mielul, cozonacii, toate.

Elena Merișoreanu, „artificii” estetice

Cu picioarele cum sunteți? Mai aveți probleme, vă mai dor genunchii?

Foarte bine sunt, îi mulțumesc lui Dumnezeu și medicului care m-a operat! Genunchii sunt și ei bine.

Ce fac fetele, nepoții? Aveți și un strănepot!

Strănepotul este viața mea, are nouă luni, îmi alină orice. Este bucuria și veselia noastră în casă la ora actuală. E un copil cuminte, nu plânge. Important e să fie mâncat, să fie plimbat. S-a învățat în brațe!

Arătați foarte bine la față! La ce tratamente de înfrumusețare apelați de obicei?

Nu am făcut nimic. Acum vreau să-mi fac. Am făcut blefaroplastie, pentru că era nevoie. Mi-a tăiat puțin din pleoapă. Îmi venea pe ochi și mă deranja la vedere. Acum vreau să mă duc să-mi bag fire pentru pomeți și să-mi mai scot puțin din gușă.
Sunt mulțumită că există aceste cabinete estetice și aceste proceduri pentru a putea să arătăm cât de cât bine.

Soțul ce zice când vă vede așa frumoasă?

Nici nu știu dacă mă bagă în seamă. (râde)

Publicat: 28 apr. 2024, 22:00 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă
×