Actorul și regizorul Codin Maticiuc, proaspat tatic, nu poate sta cu mainile-n san si a reactionat dur.
Codin Maticiuc, reactie furioasa pe social media. Acesta, ca intreaga tara in acest moment, este infuriat de cum s-a desfasurat totul si felul in care a murit tanara Alexandra.
„Vreau sa știu numele celor de la Caracal.
Știți ce s-a întâmplat. Fetița a sunat de trei ori la 112 la ora 11. Nu vreau sa vorbesc despre monstrul din casă. Ei vor exista mereu. Nu vreau sa vorbesc nici măcar despre sistemul incompetent care a găsit adresa atât de bine descrisă de fetiță abia la ora 03.
Vreau sa vorbesc despre polițiștii ajunși la fața locului la ora 03 și au așteptat mandatul procurorului sau ce morții lor au așteptat până la ora 06 în timp ce din casă se auzea „Lasă-mă ca ma omori!”. Vreau sa știu cine sunt ei.
Vreau sa știu cine sunt acești milițieni care nu și-au aruncat straiele de gabori și pistoalele, nu au pus mâna pe pari și n-au intrat peste monstru în bârlog dacă chiar considerau ca n au dreptul de a interveni ca polițiști.
Cu orice risc. Cu riscul de a fi dați afară sau chiar arestați apoi. Cine avea curajul s-o facă dacă o salvau? Cine avea curajul să îi transforme din eroi în martiri și să-și semneze propria condamnare?!
Vreau sa știu cine sunt băiețeii ăia care au patrulat în siguranță prin fața casei. Îmi doresc sa fi fost eu în locul lor. Sau câțiva băieți răi cu infracțiuni la activ pe care-i cunosc. Sau chiar Marian Godina. Sau măcar băiatul meu de 9 ani cu doi colegi de la școală. Oricine cred ca făcea mai mult.
Vreau să știu cine sunt ei. Nume, prenume, grad și poze. Vreau să îi fac celebri. Vreau să îi recunoască lumea pe stradă. Dați un share poate îmi scriu oamenii care îi cunosc. Vecini, jurnaliști, ceva…Vedete îi fac!”, a scris Codin Maticiuc pe Facebook.