Când s-ar putea retrage Simona Halep din tenis: „Am realizat odată cu pandemia”

Publicat: 14 iul. 2020, 13:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Perioada în care nu a avut activitate a făcut-o pe Simona Halep să se gândească mai mult la ce își dorește în viitor. Astfel, sportiva a vorbit în cadrul unui interviu despre momentul în care va renunța la terenul de tenis.

Simona Halep a explicat faptul că pandemia de coronavirus a ajutat-o să își dea seama cât de mult iubește să joace tenis. Mai mult decât atât și-a anunșat fanii că nu va renunța la pasiunea sa prea curând.

„După perioada asta mi-am dat seama că locul meu e pe teren, vreau să joc în continuare tenis. Odată cu pandemia asta am realizat că locul meu e pe teren și asta mă face să trăiesc cu adevărat. Vreau să mă bucur de faptul că pot juca încă la un nivel înalt, așa că următorii 4-5 ani vreau să joc tenis”,a povestit tenismena, pentru treizecizero.ro.

Însă, pentru că înaintează în vârstă și prioritățile Simonei Halep sunt altele. Este cunoscut faptul că sportiva vrea să își întemeieze o familie și să-i acorde copilului săi tot timpul ei: „Aș vrea să mă dedic în totalitate copilului, astfel încât să-i ofer o educație pe care eu am primit-o de la părinții mei, să-i fiu un sprijin”.

Simona Halep, despre cel mai dificil moment din viața sa

După finala de la Roland Garros 2017 unde a pierdut meciul cu Jelena Ostapenko, Simona Halep a suferit enorm. Din spusele sale, aproximativ trei luni a fost în depresie, însă a găsit puterea de a merge mai departe.

„Am avut și eu momente de cădere, iar cel mai greu moment din viața mea a fost în 2017, când am pierdut finala de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko. Trebuie să recunosc că trei luni am fost în depresie. Mă trezeam noaptea plângând, dar n-am lipsit nicio zi de la antrenament”, a povestit Simona Halep.

„A fost cel mai mare eșec din cariera mea. Bine, finală de Grand Slam nu e eșec, dar faptul că am condus meciul și n-am reușit să-l inchei, a fost un eșec pentru mine. Darren mi-a spus că nu mulți sportivi reacționează așa la un eșec atât de mare. El mi-a zis că am puterea să merg mai departe și atunci am crezut și mai mult în mine”, a mai spus ea.

Publicat: 14 iul. 2020, 13:28 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×