Agresorul care a sechestrat și ucis doi bărbați într-un apartament din Onești a fost arestat preventiv. Ce spun procurorii

Publicat: 08 mart. 2021, 14:48 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Agresorul care a sechestrat și ucis doi bărbați într-un apartament din Onești a fost arestat preventiv în cursul zilei de luni, 8 martie. Gheorghe Moroșan se află în vizorul oamenilor legii. Bărbatul este acuzat de omor calificat.

Gheorghe Moroșan este bărbatul care a ținut doi bărbați ostatici într-un apartament din Onești. Aceștia au fost înjunghiați pânâ la moarte. Bărbatul se afla în fosta sa locuință, după ce a fost anunțat că cineva se află acolo pentru niște lucrări de renovare. Atât Gheorghe Moroșan, cât și soția sa, au fost anunțați în data de 1 martie de către o persoană că în apartamentul din care familia a fost evacuată se efectuează lucrări de renovare. Cu intenția de răzbunare, soții au plecat din localitatea Bogdănești spre apartamentul respectiv. Ancheta s-ar putea extinde și la firma unde lucrau cei doi muncitori care au fost uciși, întrucât tragedia s-a produs în timpul programului de muncă, arată Realitatea.net.

Un martor a povestit ce s-a întâmplat în ziua în care doi bărbați au fost sechestrați și omorâți într-un apartament din Onești

Un tânăr, martor la incidentul din Onești, a povestit ce s-ar fi întâmplat în timp ce agresorul sechestrase în apartament cei doi bărbați. Tânărul mărturisește că oamenii legii se aflau în fața scării blocului, ar fi stat și râs ”de parcă își spuneau glume”.

”Am văzut cum s-a repezit și l-a coborât la pământ, nu am văzut exact momentul când l-a înjunghiat. Cât timp a fost toată situația asta, au încercat să vorbească, dar domnul încontinuu a înjurat. Polițiștii cât timp s a întâmplat au și spus: nu mai înjură, domnule. Ceva de genul… nu se simțea de parcă încercau să calmeze. Pe la ora 1 îmi amintesc cum erau în față scării și stăteau, râdeau de parcă își spuneau glume.

Nu știu tot ce au discutat, dar nu mi s a părut că s-a lucrat cu finețe. Dacă domnul chiar a fost pe bune scos afară legal din casă, trebuia să aibă un document, să-l aducă să-l verifice. Tot ce a cerut a fost chestia asta pentru cinci ore. Trebuia să-l aducă și nu mai murea nimeni”, a spus el, arată Digi24.

Sursă foto:

Publicat: 08 mart. 2021, 14:48 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×