60 kilograme de cannabis, găsite în rezervorul unui tir în urma unui flagrant DIICOT în Capitală

Publicat: 12 nov. 2019, 14:18 Autor: Simona Life
60 kilograme de cannabis, găsite în rezervorul unui tir în urma unui flagrant DIICOT în Capitală

Trei cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri, după ce procurorii DIICOT și polițiștii au organizat o acțiune flagrantă.

60 kilograme de cannabis. Polițiștii i-au surprins în traficul din Capitală aceștia având, în unul din rezevoarele unui tir, 60 de kilograme de cannabis.

Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpaților X.A. (cetățean grec), A.F. și H.H. (cetățeni albanezi) pentru o perioadă de 30 de zile, pentru trafic național și internațional de droguri de risc. De asemenea, față de un alt inculpat, cetățean român, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Locul de origine al cannabisului a fost descoperit de savanti

La data de 10 noembrie, X.A., A.F. și H.H. au transportat din Spania şi au introdus și pe teritoriul României, cantitatea de aproximativ 60 de kilograme de cannabis pentru a le vinde.

Cercetările au indicat că X.A., A.F. și H.H. urmează să introducă în țară droguri de risc, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București – Serviciul Antidrog, au organizat o acțiune de prindere în flagrant.

„În acest sens, în perioada 09.11.2019 – 10.11.2019, cei trei inculpați au fost depistați având mai multe întâlniri atât în parcarea unui centru comercial din capitală, cât și într-un restaurant din apropierea autostrăzii A1. În vederea asigurării succesului activităţii infracţionale, la data de 09.11.2019, inculpații A.F. și H.H, cetățeni albanezi, în vârstă de 39 și 41 de ani, au efectuat mai multe servicii de patrulare pe autostrada A1 pentru a se asigura că nu sunt urmăriți până în locația în care s-a deplasat (de la vama Nădlac) și inculpatul X.A., cetățean grec, în vârstă de 47 de ani, cu un cap tractor în care era transportată cantitatea de cannabis”, transmite DIICOT, printr-un comunicat de presă.

La data de 10 noiembrie, cei trei au avut o nouă întâlnire într-o benzinărie de pe autostrada A1, de unde s-au deplasat către șoseaua de centură a Bucureștiului.

Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție i-au prins în trafic.

„Într-unul dintre rezervoarele capului tractor condus de către inculpatul X.A. au fost descoperite 38 de pachete ce conțineau fragmente de natură vegetală. Din rezultatele analizelor efectuate a rezultat faptul că, în interiorul celor 38 de pachete, a fost identificată cantitatea de 60 de kilograme de cannabis”, mai informează DIICOT.

În cadrul acțiunii, au mai fost ridicate, 8 telefoane mobile, 8 cartele sim, un pistol air soft, precum și suma de 1.130 euro și 500 lei.

Publicat: 12 nov. 2019, 14:18 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă