Vaccinul românesc anticovid are șanse să vindece oamenii! OMS l-a adăugat pe lista tratamentelor aflate în testare

Publicat: 10 apr. 2020, 08:40 Autor: Andreea Voicu News

Vaccinul românesc anticovid. Am putea spune că este un moment istoric și favorabil pentru România. Un vaccin românesc anticovid are șanse mari să treacă în ”producție”, dacă există șanse reale de vindecare a oamenilor.

Organizația Mondială a Sănătății lucrează, verifică și testează diferite tratamente pentru a vedea dacă medicamentul-minune anticovid, varianta românească, are șanse mari să vindece oamenii infectați cu coronavirus, arată Divahair.

Vaccinul românesc anticovid. Prof. Virgil Păunescu: ”Lucrul acesta ne-a bucurat”

OMS a recunoscut oficial centrul de cercetări OncoGen din Timișoara, condus de Profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, ca fiind singurul din țara noastră care ar putea avea un vaccin cu rezultate pozitive spre tratarea persoanelor bolnave de COVID-19.

„Aș avea două lucruri importante de spus. Primul e că OMS a publicat o listă cu centrele și instituțiile de cercetări din lume, în care precizează în ce fază se află și ce tehnologie dezvoltă, pentru a ajunge la un vaccin împotriva acestui coronavirus. Ele sunt grupate în funcție de tehnologie. La un moment dat, apare centrul nostru, care țintește acele prelungiri de pe suprafața virusului care sunt susceptibile de a induce organismului să producă anticorpi și să răspundă și celular împotriva virusului. Lucrul acesta ne-a bucurat”, a transmis Prof. Virgil Păunescu.

Tratamentul care ar putea vindeca oamenii infectați cu coronavirus! Are legătură cu Viagra

Pandemia de coronavirus a creat foarte multă panică în rândul oamenilor, iar medicii încearcă să găsească cele mai optime modalități pentru a salva viețile celor infectați cu noul coronavirus.

Astfel că, potrivit Gândul.ro, există trei state din SUA și trei țări din Europa care se pregătesc să demareze teste în care pacienții infectați cu coronavirus vor inhala monoxid de azot. Dar la ce folosește, de fapt, acest lucru?

Doctorii își pun speranțele că tratementul acesta cu monoxid de azot care va dura între 20-30 de minute pe zi, de două ori, timp de două săptămâni, să ucidă virusul venit din China. Se dorește a se diminua și cererea de ventilatoare mecanice, potrivit sursei citate.

Tratamentul cu monoxid de azot a fost folosit pentru tratarea nou-născuților care aveau probleme cardiace, dar și în descoperirea Viagra. De asemenea, acesta are și un efect antiviral pentru anumite tipuri de coronavirus (fiind testate în 2002-2003 pe pacienții care aveau SARS).

Publicat: 10 apr. 2020, 08:40 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×