Tonel Pop, avocatul familiei Luizei: „Am fost denigrat public. Eu consider acest lucru un santaj”

Publicat: 11 aug. 2019, 13:03 Autor: D. C. News 3

Un nou scandal a izbucnit in cazul de la Caracal, iar de data aceasta avocatul familiei Luizei se simte revoltat.

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei. Scandalurile in cazul de la Caracal nu inceteaza, iar de data aceasta cel care are ceva de spus este avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.

„Eu am aflat de la clienții mei care au fost abordați de către presă cu acel comunicat al Baroului București, care m-a expus cu nume și prenume, m-a pus la zid, clar pentru a mă denigra public. Aceste așa-zise audieri sunt strict confidențiale.

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei

Avocatul Tonel Pop a fost dat afara de la perchezitii

Expunerea mea publică nu poate fi justificată nici de aici într-o mie de ani. Nimeni nu m-a reclamat cu nimic, nici măcar DIICOT. Din informațiile mele nici măcar nu a fost un consiliu, nici un cvorum, nimic, s-au trezit să mă expună și pe mine.

Eu consider acest lucru un șantaj și o presiune pe mine. Expunerea asta a fost făcută intenționat, ca eu să nu mai am păreri”, a spus avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, la Antena 3.

„Eu cred că acel comunicat dat de Consiliul Baroului București a fost foarte clar. A aflat de mass-media că și organele judiciare și colegul nostru au acuzat despre faptul că dispozițiile legale nu au fost respectate.

În această situație fiind implicat un coleg de-al nostru, Consiliul Baroului București se poate autosesiza din oficiu și face demersuri pentru a lămuri situația. Nu cred că din comunicat rezultă faptul că colegul nostru este investigat. Se vor solicita puncte de vedere și de la organele judiciare și de la colegul nostru.

Colegul nostru va fi invitat la o ședință de consiliu, își va spune un punct de vedere, Consiliul Baroului București va analiza situația și punctele de vedere și apoi va da o decizie” conform dr. Petrut Ciobanu, prodecan Baroul Bucuresti.

Publicat: 11 aug. 2019, 13:03 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă