În urmă cu o zi, o informație îngrozea apropiații tatălui Mădălinei Manole: bărbatul contactase coronavirusul și se afla în stare gravă, la spital. Acesta ar fi trebuit să fie internat pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Prahova, însă la momentul respectiv nu erau locuri disponibile.
De asemenea, odată ce medicii au propus transferul acestuia la o unitate spitalicească din Focșani, familia a refuzat.
Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole, a fost în cele din urmă intubat la spital și respiră cu ajutorul ventilatorului mecanic. Fiul acestuia, Marian Manole, a făcut primele declarații, după ce s-a aflat că bărbatul se află în stare gravă la spital.
„Se simte destul de rău. E la Terapie Intensivă. E intubat”, a spus Marian Manole pentru Click!.
În dimineața de joi, Ion Manole a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Prahova, starea sa de sănătate fiind una gravă. Familia bărbatului a refuzat ca acesta să fie transferat la Focșani, de teamă că organismul său nu va rezista în drum spre unitatea spitalicească. De asemenea, le-a fost teamă că spitalul respectiv nu ar fi dotat suficient de bine. Până la acel moment, medicii au transmis faptul că starea sa de sănătate este una stabilă, dar are nevoie de un ventilator mecanic, care să-l ajute să respire.
Tatăl regretatei cântărețe nu și-a găsit nici acum liniștea. Bărbatul susține că nu și-a mai văzut nepotul de când fiica lui a murit. Totodată explică faptul că singura sa dorință este să îl mai țină măcar o secundă în brațe și speră că ginerele îl va aduce la mormântul mamei. În plus, Ion Manole susține că Petru Mircea s-a transformat în ultimii ani, însă nu în bine.
”L-am mai văzut prin ziare. Ginerele meu nu a vrut să vină cu copilul la mine… Poate o veni mâine (n.r. – azi) cu el, în cimitir, la fata mea! Să îl văd şi eu! Are 11 ani. Se face mare şi decide singur… Am avut o întâlnire cu o săptămână în urmă cu Mircea, pentru succesiunea soţiei mele. Am întrebat: . A dat din cap că e acasă, nu ştiu ce-i spune”, a declarat tatăl artistei pentru click.ro.