Serialul Cernobil, cel mai popular din lume. A devansat „Breaking Bad” si „Game of Thrones”

Publicat: 06 iun. 2019, 15:06 Autor: Echipa Ciao.ro News 3

"Cernobîl" a devenit serialul cel mai popular din lume, devansând producții devenite cult precum "Breaking Bad" și "Game of Thrones", informează variety.com.

Primul sezon al producției HBO, care prezintă realist catastrofa nucleară care a avut loc în 1986, s-a încheiat marți seară, cu cel de-al cincilea episod, însă serialul a câștigat deja un număr uriaș de fani.

Cu o medie de 9,7 din 10 pe IMDb – din notele oferite de 140.000 de utilizatori ai platformei deținute de Amazon -, „Cernobîl” a depășit în popularitate serialul cult „Breaking Bad” (9,5), dar și foarte mediatizatul „Game of Thrones” (9,3), al cărui ultim sezon a decepționat mulți fani.

În topul celor mai populare seriale din istorie realizat de platforma IMDb, HBO deține șapte poziții din 15. Printre serialele produse de compania americană se numără „The Wire” (9,3) și „The Sopranos” (9,2), care au fost difuzate în anii 2000, dar și mai recentele „True Detective” (9) și „Westworld” (8,8).

Serialul Cernobil, cel mai popular din lume

Topul celor mai populare seriale este format din „Cernobîl” (9,7), „Breaking Bad” (9,5), „Band of Brothers” (9,5), „Game of Thrones” (9,3), „The Wire” (9,3), „Rick and Morty” (9,3), „The Sopranos” (9,2), „Sherlock” (9,1), „True Detective” (9), „Fargo” (9), „Black Mirror” (8,9), „Stranger Things” (8,9), „Friends” (8,9), „Westworld” (8,8), „Peaky Blinders” (8,8).

Presa apropiată de Kremlin a atacat serialul HBO „Cernobîl” și a vorbit despre un serial rusesc aflat în pregătire care pornește de la ipoteza că agenții CIA au provocat dezastrul, scria, miercuri, Moskow Times.

Faptul că un canal american și nu unul rusesc spune povestea dezastrului din 1986 în serialul ”Cernobîl/ Chernobyl” nu este văzut cu ochi buni de presa apropiată de Kremlin, spune jurnalistul Ilya Shepelin, într-un editorial publicat de The Moscow Times.

Serialul Cernobil e produs de HBO


Astfel, Komsomolskaya Pravda (KP), cel mai cunoscut ziar rusesc, sugerează faptul că serialul este folosit de concurența centrului de energie atomică de stat din Rusia, Rosatom, pentru a macula imaginea țării ca o putere nucleară. De asemenea, o publicație care are succes printre cititorii în vârstă, Argumenty i Fakty, a descris serialul ca pe o „caricatură și nu adevărul”. Critici a adus și canalul de știri Rossia 24.

Kit Harington a fost internat intr-o clinica de reabilitare. Actorul din Game of Thrones are probleme cu stresul si alcoolul

Canalul rusesc NTV a anunțat că deja filmează propriul serial bazat pe interpretarea faptelor de la Cernobîl, iar editorialistul de la Moscow Times spune că premisa ar fi aceea că „CIA a trimis un agent la Cernobîl pentru a face un sabotaj”.

Pe de altă parte, Reuters anunță că succesul de care se bucură serialul HBO a resuscitat turismul în zonă, tot mai mulți vizitatori din întreaga lume fiind dornici să vadă cu ochii lor uzina nucleară de la Cernobîl și orașul fantomă care o învecinează.

Finalul Game of Thrones, dezvaluit de regizori in PRIMUL episod. Detaliul pe care nici tu nu l-ai observat despre Bran cel Frant

Publicat: 06 iun. 2019, 15:06 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă