Salvamontiştii au fost chemati pentru a salva un om, dar au descoperit cu totul si cu totul altceva!
Schelet gasit in Buşteni! Salvamontiştii din Buşteni, care au fost solicitaţi să scoată dintr-o prăpastie cadavrul unui om, văzut de la distanţă la intrarea pe Valea Seacă a Crucii, un traseu nemarcat şi extrem de dificil din Masivul Bucegi, au găsit la locul indicat scheletul unui om. Tot acolo au fost găsite actele unui bărbat din Buzău, dat dispărut din iulie.
Salvatorii montani au intervenit, miercuri, după ce mai multe persoane care urcau pe munte au anunţat că au văzut trupul unei persoane căzute la intrarea în Valea Seacă a Crucii, un traseu nemarcat, extrem de dificil din Masivul Bucegi.
Anchetatorii chemaţi la faţa locului au descoperit, de asemenea, documentele de identitate ale unui bărbat în vârstă de 41 de ani din Buzău, dat dispărut de familie în 8 iulie.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu se ştie dacă scheletul este al bărbatului dispărut, având în vedere faptul că starea de descompunere este atât de avansată încât familia nu poate fi solicitată să facă o recunoaştere a cadavrului, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
Scheletul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde se vor face toate demersurile pentru a stabili identitatea acestuia.