Scandalul in judo continua la Cluj. Un antrenor face acuzatii grave la adresa lui Florin Bercean

Publicat: 08 dec. 2018, 15:28 Autor: D. C. News 3

In urma cu cateva saptamani a izbucnit un scandal monstru in lumea judoului de la Cluj.

Acum scandalul in judo continua la Cluj. Dupa ce Catalina Rob Ditan sustine ca a fost batuta de staff-ul tehnic, un antrenor rupe tacerea. Este vorba de Zeno Oana, in varsta de 45 de ani. Acesta e stabilit in Elvetia de cativa ani si a decis sa apere sportivii abuzati din lotul olimpic de la Cluj.

Zeno Oana a descris un episod de furie al antrenorului Florin Bercean. Barbatul si-ar fi iesit din minti in fata lotului. Zeno Oana sustine ca tot stafful acuzat ar trebui trimis in instanta, in fata judecatorilor, citeaza gsp.ro. Pana in prezent, sapte persoane au rupt tacerea si au vorbit despre abuzurile din lotul de judo. Agresorii numiti de victime sunt Florin Bercean, Gianina Andreica și Ana Maria Mititelu.

„Sincer, am fost îndoit un pic la începutul dezvăluirilor, dar acum cred că e foarte mult adevăr în declarațiile fetelor. N-au cum să mintă atâtea persoane, din colțuri diferite ale țării. Adică nu stau împreună, să bănuiești că se împing de la spate una pe alta. Știu însă că între ei, la lot, sunt convinși că toate sportivele care au vorbit au fost plătite de ziariști cu scopul unui scandal menit să-l izgonească pe Bercean și să se ajungă la desființarea centrului de la Cluj. Nu asta e ideea.

Scandalul in judo continua. Catalina Rob Ditan vine cu acuzatii noiSă ne gândim ce se întâmpla prin 2012-2014. A fost Olimpiada de la Londra, Dumitru și Căprioriu au ieșit vicecampioane, Bercean ajunsese din nou în finale cu fetele după Jocurile din 2008 și era în al nouălea cer. Cine ar fi ascultat atunci niște fetițe de 13-14 ani? E vârsta la care sunt ușor de manipulat și de intimidat, se feresc poate să discute cu părinții de teamă, au probleme hormonale, își descoperă corpul, trăiesc emoții noi. Acum au atins maturitatea, 18-20 de ani, au realizat ce li s-a întâmplat și pot povesti propriile experiențe. E un fenomen psihologic normal.

Venisem în România, mă antrenam și eu în aceeași sală cu lotul și, la un moment dat, s-a declanșat iadul. Bercean era și cu junioarele, și cu senioarele, Chițu, Căprioriu, Ungureanu, Pop, și dintr-odată a început să țipe, să urle, să înjure foarte urât de la un capăt la altul al șirului de saltele. Pur și simplu, am crezut că și-a pierdut mințile. Am rămas fără cuvinte. Am întrebat pe cineva ce se petrece. Și mi-a zis «Da, mai e nevoie și de așa ceva, altfel nu ascultă!». M-a șocat momentul, mai ales că erau acolo și copii de 10-11 ani, ai căror părinți asistau impasibili de pe margine. Pentru mine e inacceptabilă o asemenea atitudine.

Scandalul in judo continua la Cluj

Scandalul in judo continua la Cluj. Un antrenor face acuzatii grave la adresa lui Florin Bercean
Zeno Oana alaturi de un copil, in urma cu cativa ani

M-a întrebat soția ce s-a întâmplat și i-am explicat că n-am văzut în viața mea un antrenor care să jignească în felul lui Bercean. Sunt un tip emoțional, empatizez repede cu oamenii și mă puneam în pielea celor vizați în sală. În locul lui Bercean, aș fi intrat în pământ de rușine după un asemenea episod, petrecut în văzul tuturor. Efectiv, își pierduse complet controlul! De asta spun acum că, având întipărit în minte și acel moment, le dau crezare fetelor care descriu agresiunile de la lot, unde e timpul să vină cineva cu pregătire pedagogică, nu unul care scapă mâna asupra copiilor, iar gura-i merge prea mult și foarte vulgar.

Am vrut să candidez la alegerile trecute, dar mi-au respins dosarul fiindcă nu aveam copie de pe pașaport. Sigur, vor spune acum că mă răzbun pentru acel episod. Să stea liniștiți! Nu mă mai interesează niciun post în conducerea federației. Dar noi, ca adulți, nu trebuie să închidem ochii, ci să luptăm pentru copiii noștri.

Scandalul in judo continua la Cluj. Un antrenor face acuzatii grave la adresa lui Florin Bercean
Florin Bercean alaturi de un tehnician implicat in scandal

Atunci când citeam mărturiile sportivilor bătuți, mi s-a făcut stomacul ca piatra. Dacă era la mijloc unul dintre copiii mei, mă duceam a doua zi peste Bercean și-l luam direct de gât! N-ai cum să te atingi de un copil. Ești un nimeni în cazul în care faci asta. Nici animalele nu le educi cu bătaia. Dacă lovești un câine, data viitoare te va mușca de frică.

Zeno Oana, martor la ‘nebunia’ lui Florin Bercean

Lucrurile nu pot rămâne așa. S-a depășit o barieră după care nu mai ai cum să dai înapoi. E momentul să trecem peste simplul gest de a ne manifesta dezaprobarea pe Facebook și să găsim o cale ca acest om să plătească pentru faptele sale. Am contactat deja un avocat, i-am arătat toate materialele. S-a crucit când a văzut. L-am rugat să ne sfătuiască ce se poate face legal în sprijinul acestor fete. Vom vedea în săptămânile următoare. Trebuie să existe o anchetă penală și o judecată. Altfel, Bercean, Andreica și Mititelu își dau demisia, își văd mai departe de un trai frumos, dar în spatele lor rămân fetele astea traumatizate pe viață. Suntem datori să nu lăsăm să se întâmple asta!

Scandalul in judo continua la Cluj. Un antrenor face acuzatii grave la adresa lui Florin Bercean
Florin Bercean ar fi batut mai multi sportivi

Pe antrenorii din țară care aleg să tacă în fața acestor acuzații îi rog să se gândească la felul cum ar fi reacționat dacă fetele agresate erau copiii lor. Să se gândească de două ori! Singurii care pot proteja copiii suntem noi, adulții. Nu trebuie să acceptăm astfel de devieri comportamentale.

Sigur că Bercean are și merite în palmaresul judo-ului românesc, dar nu e zeul acestui sport. N-a inventat roata. E un muritor ca oricare altul, iar adevărata istorie au făcut-o fetele medaliate. El a luat la lot niște diamante deja șlefuite la cluburi de alți antrenori pasionați. Nu el le-a descoperit pe Dumitru, Chițu sau Căprioriu, ci a cules medaliile, fiind la cârma centrului olimpic. A avut o anumită influență asupra sportivelor, dar pedagogia și antrenoratul sunt pentru el cuvinte dintr-o limbă străină. Vă spun sincer că multă muncă în spate a făcut mai degrabă Simona Richter, o fată pregătită, metodică, strategică, a luptat la nivel mare în carieră și a venit cu un frumos bagaj de cunoștințe de antrenor de la cluburile la care a activat înainte să fie cooptată în staff-ul de la Cluj”, sustine antrenorul roman plecat din tara de ani buni. Afla mai multe dezvaluiri aici!

Cine e Zeno Oana

Scandalul in judo continua la Cluj. Un antrenor face acuzatii grave la adresa lui Florin Bercean
Zeno Oana alaturi de un antrenor si prieten din strainatate

Este un antrenor roman de judo, din Resita. Practica judo de la 7 ani. A fost coleg cu Simona Richter, bronz la JO Sydney 2000, membru în staff-ul actual de la Cluj. A plecat din Romania dupa Revolutie. De 20 de ani lucreaza ca profesor de sport si e antrenor.

In 2012-2015 a condus lotul olimpic din Liechtenstein, obținând medalie mondială și europeană. Deține două școli private de judo în Țara Cantoanelor. Pregătește sportivi de la 3 ani până la nivelul seniorilor. La 40 de ani, Zeno Oana a fost campion national al Elvetiei la jiu-jitsu.

Antrenorul are trei fete si doi baieti pe care sustine ca nu i-a batut niciodata. E un globe-trotter si a activat în opt țări.

Publicat: 08 dec. 2018, 15:28 Autor: D. C. News 3
Pe aceeași temă