Raed Arafat: „Este posibil să se amâne faza următoare de relaxare! Suntem îngrijorați”

Publicat: 21 iun. 2020, 10:50 Autor: Elena Arhiva
Raed Arafat: Este posibil să se amâne faza următoare de relaxare! Suntem îngrijorați

Raed Arafat a declarat că este posibil să se amâne faza următoare de relaxare, în contextul bilanțurilor care arată o creștere constantă mare a cazurilor de coronavirus din ultimele zile, iar populația pare că nu mai ține cont de nicio regulă.

„Este posibil să se amâne faza următoare de relaxare. Este posibil, nu este deloc exclus”, a declarat Arafat, la Digi 24.

„Suntem îngrijorați, la început oamenii au respectat regulile, în faza 1. În faza 2 au început să audă diverse. S-a întărit curentul opiniilor împotrivă, că tot ce s-a făcut e un fiasco. Am auzit un medic care spunea că e o biată gripă, care nu e o problemă.

Sunt țări care au pierdut sute de cadre medicale, și noi auzim pe cineva care spune: e o biată gripă. Care e mesajul care se transmite? Că eu, ca medic nu cred in ce fac ceilalți medici, atunci omul ia masca de pe față, nu mai respectă regula de distanțare”, a explicat Raed Arafat.

Arafat: „Dacă nu respectăm măsurile compensatorii, măsurile de relaxare duc la creștere necontrolabilă”

„Cred că nu numai eu, poate și mai mulți colegi în cadrul grupului care include medici, personal tehnic, poate o să recomandăm amânarea momentului pentru noi măsuri de relaxare, analizând fiecare măsură care ar fi impactul ei.

Ni se cere creșterea numărului de persoane la întâlniri, să deschidem sălile de spectacole. Întrebarea e care va fi mecanismul dacă și așa cum e acum pare să fie o problemă? E de înțeles dorința cetățenilor de a-și relua viața normală. Noi am explicat clar – ne putem întoarce la normalitatea de dinaintea virusului când o să avem vaccin, tratament sau când virusul infectează un procent mai mare pe mapamond.

Am zis că măsurile de relaxare, ca să funcționeze trebuie să aibă măsuri compensatorii – masca, distanțare.Dacă nu respectăm măsurile compensatorii, măsurile de relaxare duc la creștere necontrolabilă”, a mai spus Raed Arafat.

Publicat: 21 iun. 2020, 10:50 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă