Raed Arafat trage un semnal de alarmă: „Nu ascultaţi pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală”

Publicat: 20 iun. 2020, 12:59 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Raed Arafat a transmis un mesaj important pentru toți românii. Secretarul de Stat ne informează faptul că infecția nu este deloc una banală.

Mai mult decât atât, celelalte boli nu se răspândesc la fel de rapid precum noul coronavirus și, de asemenea, nu ucid mii de oameni din domeniul sanitar. Șeful DSU trage un semnal de alarmă și spune să nu îi ascultăm ”pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală”.

„Nu ascultaţi pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală. Bolile banale nu se răspândesc cu viteza cu care COVID-19 se răspândeşte şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de persoane din domeniul sanitar care mor la datorie îngrijind pe cei infectaţi cu virusul care cauzează această boală. Ştiu cât de greu a fost tuturor cu măsurile de distanţare şi restricţiile care au fost impuse, dar singura soluţie pentru a evita o creştere exponenţială a numărului infectărilor este de a respecta măsurile de prevenţie prevăzute, cum ar fi purtatul măştii în spaţiile închise şi în mijloacele de transport în comun, evitarea zonelor aglomerate, aplicarea măsurilor de igienă şi colaborarea cu autorităţile pentru a reuşi, împreună, să diminuăm, cât de mult posibil, impactul acestei boli în următoarea perioadă”, a scris Raed Arafat.

Raed Arafat: ”Oare este chiar vorba despre o ‘biată gripă’ cum spunea colegul nostru profesor?”

Mai mult decât atât, SUA este foarte afectată de pandemia de coronavirus.

„În SUA numărul deceselor cadrelor medicale a atins aproximativ 600, iar în Italia, Spania, China şi alte ţări decesele în rândul cadrelor medicale au fost tot la un nivel ridicat. În România, am pierdut colegi de la serviciile de ambulanţă, Pompieri, Poliţie, secţiile din spitale, iar unii au fost salvaţi la limită după o lungă luptă între viaţă şi moarte pe paturile de terapie intensivă. Oare este chiar vorba despre o ‘biată gripă’ cum spunea colegul nostru profesor? Gripa obişnuită, chiar dacă duce la decesul unui număr de pacienţi anual, aceasta nu ucide personalul medical care îngrijeşte pacienţii respectivi”, menţionează el.

Publicat: 20 iun. 2020, 12:59 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă