Sambata seara, in renumita Piata Victoriei din capitala, se va tine dupa mult timp un protest de amploare.
Protest in aceasta seara in Piata Victoriei. Patru organizatii civice, sub titlul „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!” organizeaza protestul din aceasta seara.
Protestul este programat sa inceapa la ora 19.00 in fata Guvernului, iar la ora 20.00 toti cei care participa vor pleca in mars spre Ministerul de Interne. A fost anuntat pe toate retelele sociale, precum Rezistenta, Geeks for Democracy, Coruptia Ucide si Initiativa Romania.
Acesta este anuntul postat de cele patru organizatii civice:
„Azi ieşim pentru Alexandra. Copilul ucis la Caracal din cauza statului român. Azi ieşim împotriva indiferenţei celor de la putere. A incompetenţei lor, a lipsei de empatie. Azi ieşim să le spunem că ne-am săturat de ei. Că nu îi mai suportăm.
Că îi urâm pentru că ne omoară zi de zi. Şi, cel mai grav, ne omoară copii. Ei ne omoară pe noi! Prin indiferentă, prin neprofesionalismul, prin nepăsarea lor. Prin TICĂLOŞIA lor! Azi ieşim pentru Alexandra! Şi pentru toate victimele nepăsării statului. Pentru sângele pe care îl au pe mâini.
De la 19:00 în Piaţa Victoriei. Aduceţi câte o floare şi o candelă dacă puteţi. La oră 20:00 plecăm în marş spre Ministerul de Interne pentru a aprinde candelă acolo. Pentru Alexandra. Pentru sufletul ei şi al celorlalţi copii ucişi de un stat indiferent la suferinţă, preocupat doar propria îmbuibare.”