George Burcea și Viviana Sposub au devenit din ce în mai apropiați, în cadrul emisiunii „Ferma”. Sărutul pătimaș dintre cei doi concurenți a stârnit un val de controverse, iar celebrul actor a avut și prima reacție în ceea ce privește acest subiect.
George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, se numără printre cele 16 vedete care au acceptat provocarea de a participa în noul sezon al show-ului „Ferma”. Acest lucru nu numai că i-a adus din nou admirația publicului, dar se pare că ar putea să îi aducă și o noua parteneră.
La scurt timp după ce au apărut în presă imagini cu cei doi concurenți săruntându-se, George Burcea a publicat pe contul său de Instagram un mesaj… destul de interesant.
„Când simți că nu mai poți, mai poți încă puțin”, a fost prima reacție postată pe contul de Instagram al fostului soț al Andreei Bălan.
Viviana Sposub are 22 de ani și a absolvit cursurile Intact Media Academy și Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. La câteva luni de la absolvire, șatena și-a încercat norocul în trustul Intact. Viviana Sposub a fost pe placul șefilor din Antene și… tinerei i s-a propus să prezinte rubrica Meteo din cadrul Observatorului.
Din cauza faptului că era o împătimită a… festivalurilor și a petrecerilor, acest lucru nu a fost pe placul șefilor săi de la acea vreme, iar din nefericire pentru ea a fost ”pusă pe liber”.
După ce a fost concediată de la Antena 1, șatena și-a depus CV-ul la mai multe posturi de televiziune. Viviana a fost contactată de unul dintre șefii de la Kanal D, însă ea i-ar fi refuzat spunându-le clar și răspicat că este în negocieri cu cei de la TVR 1.
Doar că… Viviana nu a reușit să semneze niciun contract cu cei de la TVR 1, așa că prin intermediul unei cunoștințe, și-a depus CV-ul și la PRO TV. La scurt timp, focoasa șatenă s-a alăturat echipei ”Vorbește lumea”.