Pe cine nu suportă Simona Hapciuc! Simona Hapciuc a participat la Survivor România, iar acolo și-a făcut mulți prietenii. Cu unii dintre ei a rămas în relații foarte bune, însă este și cineva pe care nu mai vrea să vadă.
Simona Hapciuc a fost prezentă la un eveniment săptămâna trecută, iar acolo a făcut câteva declarații exclusive pentru Ciao.ro. Astfel, frumoasa vedetă ne-a spus și despre relațiile de prietenie pe care le are cu foștii concurenți de la Survivor România.
„Da. Și sinceră să fiu cred că asta m-a și ajutat oarecum să fiu prietenă cu ei. Cel puțin cu Zanni care și el este la fel ca mine, la fel de impulsiv și la fel de coleric, și la fel de prost de gură, ca să spun așa. Cu el am rămas prietenă, lui i-a plăcut, de exemplu, asta la mine.
Pe moment, eu m-am enervat, oamenii s-au supărat pe mine, dar cu trecerea anilor realizezi că n-a fost altceva decât o competiție și că ce a fost acolo rămâne acolo”, a spus Simona în exclusivitate pentru Ciao.ro.
„Cu care n-aș vrea să mai vorbesc? Să știi că, deși am susținut-o enorm, și lumea știe, și m-am certat cu atât de multe persoane pentru ea, nu o mai agreez deloc pe Elena Marin. Pentru că, până la urmă, i-am văzut adevărata față. Și, da, nu cred că aș mai avea nimic de vorbit cu ea, nu suntem pe aceeași lungime de undă. Ne-am întâlnit o dată la un eveniment, ne-am salutat și atât. Deși toată lumea știe că eu am susținut-o până în ultima clipă, dar ulterior, din păcate și-a arătat adevărata față. Chiar vorbeam cu Zanni… mi s-a dovedit că nu am fost altceva decât o fraieră care a pus botul la niște victimizări. Ei, asta sunt eu, sunt mai sufletistă, nu-mi place să vad oameni care plâng. Doamne, mor când văd pe cineva care plânge. Și cum ea plângea mereu… mă topea pe picioare.
Asta este. Ne asumăm, mergem mai departe și sperăm să nu mai facem această greșeală”, a completat ea.
Fosta concurentă din echipa Faimoșilor are dureri cumplite de spate, din cauza efortului îndelungat pe care l-a depus la Survivor, la probe. Simona Hapciuc are deja câteva săptămâni de când a revenit acasă, însă durerile n-au lăsat-o, conform surselor din anturajul ei. Mai mult, blondina poartă zilnic centuri.
“Simona are dureri de spate, destul de serioase. După atâtea săptămâni de efort fizic și alimentație mai puțină, spre deloc, plus accidentări, era de așteptat. Cel mai probabil va merge la medic să-și facă niște investigații, analize, RMN, ce îi recomandă specialistul. Centurile pentru spate, cel putin, nici nu le mai dă jos”, sustin surse din anturajul Simonei.