De ce Simona Hapciuc de la Survivor are ochiul vânăt! Ce s-a întâmplat în show

Publicat: 21 feb. 2021, 13:13 Autor: Andreea Voicu Vedete

La ”Survivor România” a avut loc un incident pe timpul nopții, când concurenții din ambele tabere se odihneau pentru ziua următoare. Simona Hapciuc din echipa Faimoșilor s-a trezit cu ochiul… vânăt! Ce i s-a întâmplat concurentei din echipa roșie.

Multe persoane s-au întrebat ce i s-a întâmplat Simonei Hapciuc, concurentă în echipa Faimoșilor, la unul dintre ochi, căci s-a afișat cu el vânăt, înainte de începerea jocului zilele acestea. Fiind condiții mai grele de conviețuit și supraviețuit, aceștia sunt nevoiți să doarmă în tabăra lor, într-o ”baracă” improvizată de ei, cu lemne și frunze de palmier. Concurenții de la Survivor dorm pe podea, iar acest lucru nu le oferă tuturor odihna de care au nevoie pentru ziua următoare. Întrebată de gazda emisiunii ce s-a întâmplat, Simona Hapciuc a recunoscut faptul că, din greșeală, Cătălin Moroșanu a lovit-o cu mâna în timp ce dormeau.

Simona Hapciuc a acceptat provocarea din Republica Dominicană

Simona Hapciuc are o experiență îndelungată în industria sănătății și fitness-ului, iar după 12 ani în care a practicat kickboxing, tânăra consideră că poate face față oricăror provocări este gata să-și depășească limitele.

„Să fiu o supraviețuitoare, nu a fost niciodată o opțiune pentru mine, ci o obligație de a mă ridică singură din toate mizeriile în care am fost lăsată. De la a dormi pe străzi și a stă nemâncată cu zilele, până la a-mi forma acest caracter care a dus la a fi o mama minunată și o sportivă complexă. Am reușit să le fac pe toate, iar participarea la ”Survivor România” este un test final, prin care voi aduce rezistența mea fizică și psihică la cel mai înalt nivel pentru a-mi dovedi în primul rând mie că eu pot orice”spune Simona Hapciuc, potrivit wowbiz.ro

Sursă foto: arhivă Ciao, capturi video Youtube

Publicat: 21 feb. 2021, 13:13 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă