Patru morți și doi răniți, după impactul dintre două mașini

Publicat: 06 oct. 2019, 15:53 Autor: Simona Ciao.ro
Patru morți și doi răniți, după impactul dintre două mașini

Accidentul a avut loc, duminică, între localitățile Bălțați și Târgu Frumos din județul Iași.

Patru morți și doi răniți. Potrivit IPJ Iași în urma impactului dintre două mașini au fost rănite șase persoane, dintre care patru au murit.

Accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi ar fi vrut să întoarcă mașina și a fost lovit de alt autoturism.

Patru morți și doi răniți

Patru morți și doi răniți

„Potrivit primelor informații, unul dintre șoferi ar fi efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere și ar fi fost lovit de o mașină care circula regulamentar”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

La accident au intervenit și pompierii din Iași, care au fost anunțați că într-una dintre mașini au rămas încarcerate patru persoane, iar în cealaltă se află două persoane rănite, dar conștiente.

Cele patru persoane încarcerate, doi bărbați și două femei, au murit în urma impactului.

Potrvit purtătorului de cuvânt al ISU Iași, mr Silivia Bolohan, la intervenție au fost trimise un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor, două ambulanțe și o autospecială ISU de descarcerare.

Publicat: 06 oct. 2019, 15:53 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă