Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţ de ultimă oră pentru elevi: „Avem conturate trei scenarii”

Publicat: 15 Jul. 2020, 15:42 Arhiva
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţ de ultimă oră pentru elevi: „Avem conturate trei scenarii”

Tabletele şi laptopurile vor ajunge la elevii care nu au acces la tehnologie, pentru a putea participa la orele online, până pe 10 septembrie, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.

„Ministerul Educaţiei a elaborat caietul de sarcini şi acolo avem ca termen pentru a ajunge în unităţile de învăţământ 10 septembrie. Dar, după cum bine se ştie, nu Ministerul Educaţiei realizează această achiziţie. Noi, ca Minister al Educaţiei, am pus termenul limită 10 septembrie”, a spus Anisie, miercuri, într-o dezbatere online, potrivit agerpres.ro. 250.000 de tablete şi laptopuri vor ajunge la elevii care au nevoie.

Întrebată dacă ia în calcul descentralizarea formulei în care vor învăţa copiii, în funcţie de specificul epidemiologic al judeţului, Anisie a răspuns: „Se ia în calcul şi o astfel de variantă, să descentralizăm decizia, chiar mergând până la nivelul unităţilor de învăţământ”.

În plus, Anisie a asigurat că toate deciziile pe care le va lua Ministerul Educaţiei în ceea ce priveşte desfăşurarea noului an şcolar vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii.

Monica Anisie: „Avem conturate trei scenarii

„Vreau să punctez faptul că toate deciziile pe care le vom lua la nivelul Ministerului Educaţiei sau la nivelul Grupului interministerial vor ţine cont de recomandările Ministerului Sănătăţii şi de situaţia epidemiologică. De aceea, aşteptăm din partea Ministerului Sănătăţii normele sanitare pe care trebuie să le respecte colegii în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în instituţiile din învăţământul universitar şi în momentul în care acestea vor fi transmise către Grupul de lucru de către reprezentanţii Ministerului Sănătăţii putem să luăm şi anumite decizii, dar până la momentul acela nu putem să spunem că avem o decizie luată. Avem conturate trei scenarii”, a spus Monica Anisie.

Ministrul a menţionat că în cadrul grupurilor de lucru au fost şi propuneri în sensul în care învăţământul preşcolar şi învăţământul primar să se desfăşoare normal în sala de clasă

Publicat: 15 Jul. 2020, 15:42 Arhiva
Pe aceeași temă