Ce se va întâmpla cu noul an școlar: ”Ne-am dori ca data de 15 septembrie să ne aducă copiii la şcoală faţă în faţă”

Publicat: 12 iul. 2020, 09:45 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Pandemia de coronavirus a dat peste cap planurile românilor, dar și planurile pe care le-ar fi avut sistemul de învățământ.

Se dorește ca noul an școlar 2020 – 2021 să înceapă fizic, iar copiii să se reîntâlnească cu profesorii, la clase. Vicepremierul Raluca Turcan anunță că noul an școlar, care începe în luna septembrie, să aibă loc în condiții normale. De asemenea, sâmbătă a anunțat că există măsuri și pentru ”școala în condiții dificile”, dacă pandemia de coronavirus va continua.

“Noi ne dorim să înceapă şcoala în condiţii absolut normale, adică ne-am dori ca data de 15 septembrie să ne aducă copiii la şcoală faţă în faţă, în preajma profesorilor. Din nefericire, suntem într-o explozie a numărului de infectări şi într-un mediu social în care într-adevăr par să prindă rădăcini acestei teorii negaţioniste. Şi atunci evident că evoluţia acestei pandemii îţi creează perspective sumbre şi asupra începerii anului şcolar. De aceea la nivel de decizie ne pregătim şi pentru şcoala faţă în faţă, aşa cum ne dorim cu toţii, dar ne pregătim şi pentru măsuri severe de siguranţă sanitară, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Mesajul este unul cât se poate de sincer. Da, ne dorim şcoală faţă în faţă în condiţii normale, însă suntem pregătiţi cu un set de măsuri şi pentru şcoală în condiţii dificile. Cât de dificile urmează să vedem”, a transmis vicepremierul, potrivit stirileprotv.ro.

Vicepremierul: ”Se face o analiză extrem de temeinică”

În condițiile în care cursurile și orele elevilor se vor desfășura din nou online, atunci acoperirea va trebui să fie mai mare.

“Dacă vom ajunge să avem învăţământ online, acoperirea învăţământului online să fie mai mare ceea ce înseamnă acoperire teritorială şi existenţa de tehnologie, adică de tablete, să existe un conţinut online şi o calitate a predării mai bună, ceea ce presupune pregătirea profesorilor pe parcursul verii pentru această predare online, să fie pregătită infrastructura şcolară care să permită reducerea numărului de elevi la clasă şi aici avem o problemă uriaşă pe urban pentru că în mediul urban e o aglomerare foarte mare, clasele chiar dacă sunt legal constituite cu un număr de 25 de elevi, au în jur de 32-36, cererea este uriaşă în unele oraşe şi mai ales cartiere aglomerate pentru locurile la grădiniţă. Şi atunci aici se face o analiză extrem de temeinică de Ministerul Educaţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, inclusiv fonduri europene pentru surse alternativă şi evident Ministerul Sănătăţii pentru ca spaţiile să fie pregătite şi proprii pentru condiţii de distanţare a copiilor”, a precizat vicepremierul.

”Sistemul hibrid” – un plan pentru elevii români

“Este posibil şi este un sistem care se aplică şi în alte state sau se pregăteşte mai bine zis în unele state, funcţional în state în care predarea online era oarecum o normalitate. De aceea acest sistem hibrid a apărut ca propunere şi din partea instituţiilor educaţionale şi din partea asociaţiei părinţilor, dar un sistem hibrid presupune ca şi în zonele dezavantajate, extrem de vitregite să fie acoperire cu internet, să existe tehnologie şi profesorii să ştie să predea şi copiii să poată să înveţe inclusiv prin sprijinul părinţilor care şi ei la rândul lor trebuie educaţi”, a mai spus vicepremierul.

“Şi dacă şcoala începe faţă în faţă, predarea online va trebui să devină o obişnuinţă pentru sistemul de predare românesc pentru că transformă o abilitate pe care mulţi copii în ziua de astăzi o au, şi anume de a sta pe internet, de a se dedica jocurilor, interacţiunii pe internet, într-o utilitate. Pur şi simplu se schimbă paradigma şi această criză va permite ca în România să se schimbe paradigma, un joc să se transforme într-un act de educaţie”, a conchis vicepremierul.

Publicat: 12 iul. 2020, 09:45 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă