Margherita, la dezintoxicare? Ce se întâmplă cu fiica Clejanilor, după ce au venit rezultatele de la INML

Publicat: 03 aug. 2020, 10:23 Autor: Andreea Voicu Vedete

În urmă cu câteva zile, Margherita de la Clejani a primit rezultatele de la INML în urma cărora a aflat dacă în sânge are substanțe interzise sau nu.

La începutul acestei veri, Marga a provocat un accident de mașină pe o stradă din București. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar oamenii legii declaraseră atunci că artista s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise. Ulterior, a fost aspru criticată și la televizor, și pe rețelele de socializare. În urmă cu câteva zile, Margherita și familia ei au aflat verdictul clar.

Potrivit CANCAN, Margherita de la Clejani ar fi consumat un cocktail de substanțe, printre acestea aflându-se și cocaina. O sursă apropiată familiei Clejanilor susține că Marga ar fi dispusă să se interneze la dezintoxicare, pentru a nu merge în spatele gratiilor.

“A recunoscut, însă, și de data aceasta a încercat să mintă, spunând că a consumat numai de două ori, Însă, amestecul de stupefiante pe care îl avea în sânge nu este al unui începător. Specialiștii spun că numai cineva al cărui organism este obișnuit cu drogurile de mult timp, ar fi putut suporta acel cocktail, care conținea și cocaină. Într-un final, a spus tot adevărul.

Va ajunge, cu siguranță, la dezintoxicare. Probabil că avocatul a sfătuit-o să facă acest lucru, pentru ca judecătorul să fie mai indulgent. Dacă nu mergea ea din proprie inițiativă, oricum ar fi obligat-o instanța”, au declarat surse din anturajul familiei de la Clejani pentru sursa mai sus citată.

Ce reacție a avut Viorica de la Clejani, după ce Margăi i-au venit rezultatele de la INML

În momentul în care mama artistei a aflat că ea ar fi consumat substanțe interzise, Viorica de la Clejani s-ar fi înfuriat extrem de tare. Însă, înainte de acest episod, în urmă cu două săptămâni, vorbea într-o emisiune despre fiica ei.

„E şmecheră fata mea, a ţinut prima pagină a ziarelor. Ei sunt copiii mei, i-am făcut cu Ioniţă, nu cu tabloidele. O să îi apăr mereu. Sunt lucruri atât de grave care se întâmplă în ţara asta. I se poate întâmpla oricui. Mulţumesc lui Dumnezeu că a scăpat din acel anturaj nepotrivit. Eu le-am spus mereu copiilor mei cu cine umblă, cu cine se duc. Margherita vrea să fie unicată, în felul ei. Maimuţa nu era a noastră, era a fostului prieten al Margăi.

Marga este bine la momentul ăsta, mulţumim lui Dumnezeu pentru că ascultă şi munceşte. Marga e o fată frumoasă şi înţeleaptă, cred că a înţeles. Noi avem încredere în Marga, ea a spus că nu a consumat nimic (n.r. – droguri). La momentul accidentului, Marga a fost foarte cooperantă. Era obosită, lucrase o noapte întreagă. Din cauza oboselii a făcut accidentul”, a povestit Viorica de la Clejani La Măruță.

Publicat: 03 aug. 2020, 10:23 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă