Pe Keo și Misty i-au prins pandemia în casă nouă! Artistul și partenera sa de viață s-au mutat în locuință cu trei săptămâni înainte ca autoritățile să înceapă să impună restricții.
Keo a povestit la Pro TV faptul că perioada în care au stat izolați în noua casă a fost destul de grea. Chiar dacă nu au stat nicio secundă jos și au amenajat totul prin noua locuință, Keo susține faptul că e bine că a petrecut mult timp cu familia. Perioada de izolarea le-a priit acestora, chiar dacă nu se bucură de situația în care se află țara noastră în prezent.
„Ne-am descoperit într-un nou cadru. Am reuşit să ne mutăm cu trei săptâmâni înainte de izolare într-o casă nouă şi practic ne-am ocupat de asta. Tot timpul e ceva de făcut’’, a mărturisit Keo la Pro TV, arată Ok! Magazine.
„Nu ştiu dacă ne-a priit perioada de izolare, dar am încercat să trecem peste chestia asta cât mai bine, cât mai frumos. A fost bine că am petrecut mult timp în familie şi cu cea mică. În rest, nu putem spune că ne bucură această situaţie. Sperăm ca lucrurile să se remedieze cât mai repede, mai ales că am remarcat că e din nou o creştere a cazurilor”, a mai continuat artistul.
Într-un interviu exclusiv pentru Ciao.ro, Keo a mărturisit că și-a amenajat în noua casă un studio!
Reporter: Cât timp petreci în studio? Mai ales că acum este parte din casa ta!
Keo: Depinde. Se întâmplă să stau ore în șir sau se întâmplă să nu intru și câte 2 zile. S-a întâmplat să stau foarte mult, așa încât uitam să și mănânc. Mă rog, acum am avantajul că am studioul acasă și am bucătăria aproape. Nu consider că am un serviciu, am această bucurie de a-mi trăi pasiunea și a și munci în același timp. Eu nu consider că am serviciu, am o pasiune.