Julie Mayaya “împrăștie VAIB, nu VIRUS”! Artista a sustinut primul concert, între blocuri!
Din cele mai vechi timpuri, muzica a fost una dintre metodele prin care oamenii și-au strigat fericirea, tristețea, s-au unit și motivat, au lăsat mărturii peste vreme și vremuri. #Pandemia a lovit cu o putere ireală, dar muzica nu și-a schimbat misiunea. Doar că, pentru ca ea să poată merge mai departe, unii dintre artiștii care o crează și o cântă trebuie să fie mai uniți ca niciodată. Muzica este pentru oameni, despre oameni și cu oameni.
Julie Mayaya, artist independent: „Am acționat sub impulsul momentului… Eram cu Mihai acasă și ne-a venit această idee… Ne-am gândit cum putem să o implementăm și ne-a fugit gândul la Riyan, pentru că este un artist foarte talentat, are experiență în busking și, în plus, are și toată aparatura necesară (boxa portabilă, microfoane, chitară, etc). L-am sunat, i-am povestit despre ce e vorba, iar el s-a arătat foarte deschis și entuziast… Am căutat o locație care să ne ofere expunere și am luat legătura cu administratorul locației căruia i s-a părut de asemenea o idee foarte bună. În câteva ore, fără nici o repetiție înainte, ne-am prezentat la locație, ne-am instalat, am făcut un mic sound-check și am dat drumul mini-concertului nostru… Reacțiile oamenilor au fost extraordinare… Abia mi-am stăpânit lacrimile, la un moment dat… Unii au ieșit la balcon, alții ne ascultau și ne filmau din spatele geamurilor… Îmi era dor de scenă și de interacțiunea cu oamenii, iar dacă ăsta e singurul mod prin care putem să mai susținem concerte, așa vom face… Am respectat toate normele legale impuse în această perioadă, am păstrat distanța între noi, iar spectatorii nu au ieșit din casele/balcoanele lor… Sperăm ca pe viitor să primim și sprijinul autorităților pentru a continua această inițiativă… Mulți au intrat deja într-o monotonie și o rutină apăsătoare, deja s-au plictisit de Radio, TV, Jocuri video etc… Cred că un eveniment de genul acesta le-a făcut oamenilor duminica mai frumoasă și mai animată… Iar mie mi-a dat un sentiment extraordinar de împlinire sufletească… Am simțit că pot fi de ajutor!”
Riyan (Adi Stanescu), artist independent: „Când Mihai și Julie au venit cu ideea să cântăm la geamurile oamenilor am fost super entuziasmat. Cântând și pe stradă, de obicei, aveam tot ce îmi trebuie, mai trebuia un pic de curaj și să o luăm din loc. Cu o zi înainte, provocat de un concurs al unei banci, am compus o piesă numită ,,Cântăm la fereastră”, având în cap exact ideea de oameni la geam, cântând cu mine. Recunosc, imaginea mi-am făcut-o văzând filmulețele cu italieni cântând pe balcoane. Practic, Mihai a venit fix ca o concretizare a imaginației mele, exact când trebuie, având curajul să și pună planul în aplicare, nu numai să cânte despre el. Am făcut repede un playlist cu Julie și am dat drumul la concert. Am avut un feedback extraordinar, oamenii au nevoie de muzică și emoție mai mult ca oricând. Piesa ,,Cântăm la fereastră” a venit în final, ca o legătură invizibilă între noi și public, o piesă în română care vorbește despre situația actuală într-un mod optimist, plin de speranță, având mesajul ,,stai acasa, hai să facem așa, ca lumea noastră să fie cum era”. Am simțit că trăiesc din nou simțind aplauzele și energia oamenilor, cărora le duceam lipsă de 3 săptămâni. Asta îmi dă putere să creez și să cânt în continuare, indiferent de situație.”
Mihai Chirvase, manager Julie Mayaya, fondator VAIB și membru activ al comunității Support Your Local Artist: „Mișcarea de duminică a fost una ce se dorește a veni în sprijinul comunității dar și a autorităților, care încearcă din răsputeri să oprească răspândirea virusului prin îndemnarea oamenilor de a sta cât mai mult în izolare. În contextul acestei distanțări sociale, am considerat că un astfel de moment îi va ajuta pe oameni să iasă din rutina zilnică prin emoție și să se mai destindă puțin, după 3 săptămâni de izolare, întărind mesajul autorităților, respectiv de a rămâne în continuare în izolare. Totul s-a desfășurat în condiții de siguranță, neexistând interacțiune directă între noi și publicul spectator. Oamenii au primit extraordinar de bine această inițiativă, ba, mai mult de atât, am primit solicitări de la alți administratori de a merge și la ei. Am transmis un mail către Primăria Capitalei și Poliția Capitalei în care cerem sprijin pentru desfășurarea acestei activități și, de ce nu, de extindere a acesteia și în rândul altor artiști, totul putându-se desfășura în condiții de siguranță. Pentru că, deși fizic suntem la distanță unii de ceilalți, muzica ne ține pe toți aproape!”
S.Y.L.A. și VAIB au dezvoltat un proiect online dedicate susținerii artiștilor, tehnicienilor și producătorilor audio și video în această perioadă difcilă. ‘Pandemix Collective’ este o mișcare socio-culturală prin care se încearca atragerea atenției publicului asupra artiștilor și a impactului pe care îl are criza asupra activității și existenței lor. În perioada 13 – 30 martie s-a constituit un grup de artiști independenți care au lucrat împreună pentru a găsi soluții de ieșire din impas, pentru a produce muzică nouă ce va inclusă pe compilația născută în aceste condiții grele și pentru a participa la live session-ul zilnic transmis online. Campania se desfășoară sub sloganul ‘Împrăștie VAIB, nu virus’ și are scopul de a oferi publicului o alternativă în lipsa acțiunilor culturale deschise, dar și de a atrage atenția asupra acestui segment vulnerabil și, în aceste condiții, total expus.
Printre numele care au dat curs invitației proiectului ‘Pandemix Collective’ sunt: Julie Mayaya, Jean-Victor Piloiu, Silviu Pasca, Tobi Ibitoye, TYA, Harvis Cuni Padron,Mistah White, Alina DInca, Adi Stănescu, Omar Secada Dihigo și mulți alții.
Conceptul a fost inițiat în 2016 în diferite locații din Cluj-Napoca, sub forma unor concerte săptămânale, cu scopul de a prezenta și promova proiecte muzicale locale. În perioada 2016 – 2018 s-au organizat peste 200 de concerte cu peste 100 de artiști și trupe locale, invitați străini și act-uri speciale. Din 2018 s-a lucrat la un nou mecanism de sprijin și promovare, iar în 2019, în cadrul Culture preneurs 2.0 (Centrul Cultural Clujean), s-a dezvoltat un program de informare, consiliere și pregătire profesională în domeniul muzicii, dedicat scenei locale. În peste 3 ani de activitate, s-au generat aproximativ 40 de mii de euro pentru scena locală, au fost colaborări cu sute de artiști, contribuindu-se la crearea a 10 trupe și a 5 albume de studio, 3 compilații rock, alternative-popsimixt, cu muzica locală. În prezent, există campania Support Your Local Rockerz. Programul de informare, consiliere și pregătire profesională ‘Support Your Local Artist #2020’ momentan a fost suspendat. ‘Pandemix Collective’ a luat naștere ca urmare a anulării lansării compilației #2020 din cauza stării de urgență provocată de epidemia COVID-19.