Incendiile din Grecia: s-a aflat cauza lor! Cum au luat nastere si mistuit zone intregi

Publicat: 28 iul. 2018, 12:00 Autor: Echipa Ciao.ro Life

Prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, a declarat că există informaţii care arată că focul a fost provocat.

Incendiile din Grecia, soldate cu moartea a 87 de persoane, au fost provocate de neglijenţă, după ce cel mai probabil un locuitor din zonă a vrut să dea foc unor crengi, dar în două puncte este vorba şi despre foc pus deliberat, conform unui raport al Departamntului de pompieri, citat de ekathimerini.com.

Deşi oficiali ai guvernului din Grecia au afirmat că în spatele incendiilor de vegetaţie s-ar putea afla piromani, o investigaţie a departamentului de incendiere al Pompierilor Eleni (DAEE) a concluzionat că într-un caz neglijenţa este cauza incendiilor, scrie ekathimerini.com

DAEE a informat că investigaţia sa în Daou Pendeli, unde a început incendiul, arată că cel mai probabil a început din cauza unei singure persoane, un rezident, care a aprins un foc pentru a arde lemne şi crengi. Conform unei surse, autorităţile cunosc identitatea persoanei.

Incendiile din Grecia: s-a aflat cauza lor!


De asemenea, aceeaşi sursă a afirmat că suspectul a încercat să ascundă dovezile şi a acoperit zona pe care a ars-o, cu pietre, folosind apoi cantităţi mari de apă pentru a înlătura rămăşiţele de lemn şi crengi.

Totuşi, investigaţia a arătat că două incendii separate care au început luni noaptea pe o stradă rurală ar fi fost cauzate de un piroman. Martorii ar fi declarat că au văzut un individ care ar fi declanşat cele două incendii.

Incendiile din Grecia: s-a aflat cauza lor! Cum au luat nastere si mistuit zone intregiMinistrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat anterior că una dintre cauzele incendiilor violente este construirea ilegală a imobilelor. El a afirmat că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

Publicat: 28 iul. 2018, 12:00 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă
×