Gică Popescu nu se simte bine! Fostul fotbalist a făcut pneumonie după infectarea cu noul coronavirus

Publicat: 15 sept. 2020, 08:34 Autor: Elena Vedete
Gică Popescu nu se simte bine! Fostul fotbalist a făcut pneumonie după infectarea cu noul coronavirus

Gică Popescu se află, în continuarem în spital, după ce a dezvoltat o formă serioasă de pneumonie iar starea lui s-a agravat. Fostul mare fotblist fusese internat cu Covid-19 în urmă cu o săptămână, însă răspunsul la tratament nu a fost cel așteptat.

„Avusesem niște dureri de cap și doar într-o zi câteva frisoane. Am zis să merg să fac testul. Mă testasem de multe ori până atunci. De data asta am ieșit pozitiv, dar în acel moment eram OK, nu mai aveam simptome. M-am dus și la Matei Balș pentru investigații suplimentare. Ce a urmat? Virusul a dezvoltat foarte repede o pneumonie și nu mi-a fost bine. Cu tuse … După cum vezi, mai tușesc și acum, când vorbesc cu voi..” a declarat pentru gsp.ro, Gică Popescu.

Medicii au prelungit spitalizarea fostului căpitan al echipei naţionale de fotbal, întrucât organismul nu a răspuns pozitiv la tratamentul administrat până acum.

Gică Popescu: „Doctorii mi-au spus că e nevoie să mai rămân spitalizat

„Din păcate, tomografia computerizată, CT-ul adică, pe care am făcut-o în weekend la nivelul plămânilor nu a arătat foarte bine, iar doctorii mi-au spus că e nevoie să mai rămân spitalizat”, a mai precizat Gică Popescu.

În urmă cu o săptămână, FC Viitorul anunța că Gică Popescu este infectat cu noul coronavirus. „FC Viitorul Constanța anunță că, în urma unei testări Covid-19 efectuate individual de președintele clubului nostru, Gheorghe Popescu, rezultatul a fost unul pozitiv. Contrar acestui rezultat, președintele clubului nostru nu prezintă niciun fel de simptome. În continuare se va aștepta un răspuns al DSP București pentru a se urma procedurile specifice în astfel de situații. Acest test a fost efectuat separat de restul echipei noastre, astfel că ne continuăm pregătirea meciului cu Universitatea Craiova în condiții normale”, se arată într-un comunicat al FC Viitorul Constanţa.

Publicat: 15 sept. 2020, 08:34 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×