Alexandru Pădureanu, fiul artistei Cornelia Catanga, a transmis un mesaj, după moartea mamei sale, dar și a artiștilor Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă.
Fiul Corneliei Catanga este în lacrimi, după ce mama sa s-a stins din viață. Alexandru Pădureanu a transmis un mesaj, după ce Cornelia Catanga, Nelu Ploieșteanu și Gabi Luncă au murit la o distanță de câteva zile, însă din cauza noului coronavirus. În doar o săptămână, trei cântăreți de top din România au părăsit scena, lăsând în urma lor chipuri triste și lacrimi.
”Suntem foarte profund îndurerați și de celelalte familii, ale lui Nelu Ploieșteanu si Gabi Luncă, care au făcut cu noi numai lucruri fabuloase din punct de vedere muzical și multe altele. Sincere condoleanțe din partea noastră, că putere, sincer să fiu, nu știu ce înseamnă. Poate o luptă continuă. Nu mai am cuvinte, doar multe lacrimi și suspin”, a scris Alexandru Pădureanu pe Facebook.
Alexandru Pădureanu a ajuns la capătul puterilor, după moartea mamei sale: ”Vă mulțumim din tot sufletul nostru pentru toate mesajele și telefoanele pe care ni le-ați dat. Mulțumim și tuturor oamenilor care au fost lângă noi, în aceste momente grele ale vieții noastre. Este mare lucru în ziua de azi să știi că ai oameni, care sunt aproape de tine sufletește și îți dau măcar un telefon să te întrebe dacă ești bine, dacă ai nevoie de ceva. Prețuiesc acești oameni mult și îi iubesc”, arată Spynews.
Celebra artistă Cornelia Catanga s-a stins din viață la spital în urma unui stop cardio-respirator. Cântăreața era infectată cu noul coronavirus și a murit în jurul orei 5 dimineața, la Spitalul Universitar din Capitală.
„Din păcate, Cornelia Catanga s-a prăpădit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid a răpus-o, acum o oră, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”, a scris Mara Bănică pe pagina sa de Facebook vineri dimineaţa, în jurul orei 6,00.
„M-a sunat plângând, că a murit Cornelia. Nu mi-a venit să cred. Cu greu s-a liniştit şi abia am putut să înţeleg ce s-a înţâmplat. Mi-a povestit că îi era rău,că nu mai putea să respire şi au chemat ambulanţa. La Spital i s-a făcut t testul COVID, iar acesta a ieşit pozitiv. Medicii au vrut să o intubeze, dar Cornelia a făcut stop cardiorespirator. Nu a rezistat“, a declarat pentru Antena 3, arată Adevărul.
Cornelia Catanga a stat în propria locuință și s-a tratat cu ivermectină, soțul ei zicând că nu crede în virusul chinezesc. Cântăreața nu voia să ajungă la spital să se trateze pentru că îi era teamă că moare pe patul de spital. din spusele soțului ei, Cornelia Catanga ar mai fi suferit și de retinopatie pigmentară evolutivă.
„Din păcate, Cornelia a stat acasă şi a luat şi ivermectină, din câte am înţeles. Nea Aurel spunea că el nu crede în această boală, că nu crede în Covid. Mereu eu îi spuneam să nu mai gândească aşa…Este cumplit ce s-a întâmplat”, a mai spus jurnalista pentru Antena 3.
Sursă foto: arhivă Ciao, capturi video Youtube