EXCLUSIV | Frumușelul din „Clanul”, Marian Olteanu, dezvăluie ce a îndurat la filmări: „Era mijlocul verii. Eram la etajul 18, fără aer condiționat și…”

Publicat: 03 nov. 2022, 13:20 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Marian Olteanu, actor în „Clanul”, vorbește despre cele 6 luni de filmări pentru serial.

Marian Olteanu, actor în „Clanul”, serialul ce se difuzează luni, de la 20.30, la Pro Tv, ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, care a fost cea mai grea scenă pe care a filmat-o, dar și ce a „împrumutat” de la personajul pe care-l interpretează – David Pribeag.

Marian Olteanu îl interpretează pe David Pribeag în Clanul

Marian, gata filmările pentru primul sezon CLANUL. Cum a fost pentru tine toată această perioadă?

A fost o perioadă de adaptare și de menținere a noii structuri mentale și fizice de a lucra. Au fost 6 luni intense cu programul și bioritmul dat peste cap, dar toate au un sens când se vede rezultatul final!

Povestește-ne puțin cum te-ai înțeles cu ceilalți actori, cu membrii echipei de producție?

La Clanul mă simt cumva ca în facultate. Joc alături de colegi mai mari și mai mici din alte generații și chiar dacă nu am fost la clasa domnului Ivașcu, în pauzele de la filmări tot îl stresez cu întrebări legate de actorie. Cu cei de la producție merg împreună la petreceri, ce pot să spun mai mult de atât?

Concluzia e că s-a creat o familie… da, Clanul e familie.

Marian Olteanu, actor în „Clanul”: „Cred că am luat de la el prezența de spirit, în sensul că mă raportez mai direct și rapid la realitatea înconjurătoare și ce i-am oferit eu”

Acum la final de prim sezon, ce calități simți că ai împrumutat de la personajul tău? Și ce din tine i-ai dat lui?

Cred că am luat de la el prezența de spirit, în sensul că mă raportez mai direct și rapid la realitatea înconjurătoare și ce i-am oferit eu, probabil, e un soi de scepticism pe care-l am față de oameni noi în general.

Care a fost cea mai dificilă scenă de filmat pentru tine?

Probabil cea mai grea secvență de filmat nu a ținut neaparăt de complexitatea modului de a filma, a fost secvența din episodul 7 când plâng la poza cu Ciomag, pentru că acea secvență se filma în mijlocul verii, la etajul 18 și aerul condiționat era oprit în apartament ca să nu aibă probleme cei de la sunet.

Știm că în această perioadă ești implicat și în foarte multe proiecte de teatru. Unde te putem vedea și cum e să îmbini cele două arii?

Mă găsiți doar la Teatrul Mic, unde sunt angajat din 2016. Acolo joc în mai multe spectacole. Momentan, repet la o nouă piesă și cred că va ieși foarte tare.

Le împac pur și simplu. Când am spectacole, mă duc și le joc. Cu repetițiile ar fi o problemă, dar e bine că sunt pe dublă distribuție.

„E un gest frumos pe care-l fac pentru mine și încerc să fiu pozitiv tot timpul”

Când nu ești în filmări sau la teatru, ce te face să zâmbești, ce te bucură?

Mă bucură totul când nu sunt în timpul meu liber… mă bucur să mă văd cu prietenii, să glumesc cu ai mei la telefon, să mă distrez în general și în ultima perioadă fiindcă am programul mai încărcat. A venit poate ca o nevoie, dar mi-am propus cumva să-mi fac ziua mai frumoasă, pur și simplu. E un gest frumos pe care-l fac pentru mine și încerc să fiu pozitiv tot timpul.

Foto: PR Pro TV

Publicat: 03 nov. 2022, 13:20 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×