Dezastru naţional în România! Peste 2.800 de cazuri noi și peste 70 de decese în 8 septembrie

Publicat: 12 aug. 2020, 12:23 Autor: Elena Arhiva
Dezastru naţional în România! Peste 2.800 de cazuri noi și peste 70 de decese în 8 septembrie

România este la un pas de dezastru din cauza pandemiei de coronavirus! Specialiștii din sănătate publică au realizat o prognoză îngrijorătoare: peste o lună, în România ar putea fi peste 2.800 de noi cazuri de COVID-19 pe zi, dacă tendința actuală de infectare se menține.

Secțiile de terapie intensivă ar putea fi ocupate la capacitate maximă, iar numărul zilnic de decese ar putea depăși 70. Analiza a luat în calcul datele INSP pentru fiecare zi de la confirmarea primului caz, dar și o posibilă evoluție pentru următoarea lună, pentru data de 8 septembrie. Analiza a fost realizata pe baza datelor colectate în perioada 18.03-8.08.2020.

Prognoza estimată pentru 8.09.2020

Dacă se analizează evoluția indicatorilor în perioada 1.06 – 8.08.2020 și prognoza estimată pentru 8.09.2020, se constată următoarele:

  • Numărul de persoane confirmate zilnic – tendința puternic crescătoare – numărul prognozat de persoane confirmate pentru 8.09.2020 este de 2830
  • Numărul de persoane vindecate zilnic – tendința crescătoare – numărul prognozat de persoane vindecate pentru 8.09.2020 este de 1000
  • Numărul de cazuri active în fiecare zi – tendința puternic crescătoare – numărul prognozat de cazuri active pentru 8.09.2020 este de 52200
  • Numărul total de pacienți Covid-19 internați pe secții – tendința crescătoare – numărul prognozat de pacienți Covid-19 internați pe secții pentru 8.09.2020 este de 14000
  • Numărul de pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare Covid19 internați – tendința crescătoare – numărul prognozat de pacienți asimptomatici sau cu forme ușoare Covid-19 internați pentru 8.09.2020 este de 5600
  • Numărul de pacienți Covid-19 internați în ATI – tendința crescătoare – numărul prognozat de pacienți Covid-19 internați în ATI pentru 8.09.2020 este de 825
  • Numărul de decese zilnice datorate Covid-19 – tendința puternic crescătoare – numărul prognozat de decese zilnice pentru 8.09.2020 este de 73.

Pureţi vedea AICI raportul realizat de specialiștii din sănătate publică.

Principalii indicatori analizați la nivel național și pe județe au fost: persoane confirmate pozitiv zilnic, cazuri active zilnic, persoane vindecate zilnic, persoane decedate zilnic, total pacienți Covid19 internați pe secții zilnic, pacienți asimptomatici/forme ușoare internați pe secții zilnic, total pacienți Covid19 în ATI zilnic.

Au fost calculate incidențele la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile la nivel național și pe județe, folosind numărul de persoane confirmate pozitiv zilnic și populația județelor după domiciliu la 1 ianuarie 2020, obținută din baza de date TEMPO a Institutului Național de Statistică, scrie digi24.

Estimările au comparate cu cele ale Institute of Health Metrics and Evaluation (IHME) din Seattle, UȘA, care prezintă pe pagină covid19.healthdata.org/romania estimarea numărului de decese și cazuri noi de infectare pentru următoarele trei luni.

 

Publicat: 12 aug. 2020, 12:23 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă