Declarațiile incredibile ale fiicei agresorului din Onești: ”Cred că a trebuit să se ajungă la o asemenea tragedie, pentru a începe câtuși de puțin să se facă dreptate”

Publicat: 04 mart. 2021, 10:23 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Fiica lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a sechestrat doi bărbați într-un apartament din Onești, i-a amenințat și omorât prin înjunghiere, a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 despre momentul în care le-a fost luat apartamentul în anul 2010.

Fiica agresorului din Onești, care este stabilită în Germania, a vorbit despre momentul în care apartamentul lor a fost luat în anul 2010, oamenii fiind evacuați din locuință. Potrivit declarațiilor oferite la Antena 3, mama fetei și sora sa s-ar fi aflat sub amenințarea unor arme, atunci când jandarmii le-au spus să evacueze locuința.

„În 2010 mama mea cu sora mea au fost evacuate din apartament cu arme după ce a intrat peste ea în apartament domnul executor judecătoresc cu jandarmii și le-au forțat să iasă afară din casă punându-i armă la cap surorii mele neavând o hotărâre judecătorească de executare.

Sunt mamă și o am familie. Îmi pare nespus de rău ce s-a întâmplat cu acele două persoane nevinovate, dar în același moment cred că a trebuit să se ajungă la o asemenea tragedie, pentru a începe câtuși de puțin să se facă dreptate.

În momentul în care să declarat furtul mama mea a fost în audiență în momentul respectiv şi directorul i-a zis: „Îmi pare rău sunteți urmărită de ghinion!” Vi separe un răspuns corect la un manager de întreprindere, nu cred”, a spus tânăra.

În 2003 s-a pus sechestru pe bunuri, inclusiv pe apartamentul în care a avut loc dubla-crimă

Mai mult decât atât, fiica agresorului din Onești mărturisește faptul că în anul 2003 a avut loc o ceartă cu firma la care lucra soția lui Gheorghe Moroșan, iar atunci oamenii legii au pus sechestru pe bunuri, inclusiv pe locuință. 8,3 miliarde de lei trebuia să plătească femeia după ce de la locul de muncă au dispărut mii de kilograme de titan, arată Antena 3.

„Procesul s-a finalizat cu autor necunoscut și cu toate astea au executat silit ca să își recupereze presupusul prejudiciu. M-am întors în România cu copilul și tatăl meu. În acest timp s-a întâmplat acea executare silită, afară din apartament cu domnul executor judecătoresc şi cu domnul jandarm.

Când am ajuns înapoi în țară nu mai aveam nimic, din acel apartament (n.r documente, acte familie). Am fost nevoită pentru hârtiile pe care le aveam pentru copil să merg să îmi cer hârtiile”, a spus fiica bărbatului.

Sursă foto: captură video

Publicat: 04 mart. 2021, 10:23 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă