Crucile eroilor din Valea Uzului, ACOPERITE cu saci de gunoi. De ce s-a ajuns la asemenea gest rusinos

Publicat: 18 mai 2019, 12:26 Autor: D. C. Ciao.ro

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, vineri, că în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală.

Crucile eroilor din Valea Uzului, ACOPERITE cu saci de gunoi. Poliţiştii băcăuani au declanşat, vineri, o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.

„Poliţiştii s-au autosezizat cu privire la imaginile apărute în spaţiul public legate de cimitirul internaţional Valea Uzului şi se fac cercetări la faţa locului pentru a se stabili situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet. Se fac toate activităţile pe care le implică o astfel de cercetare penală, iar în funcţie de rezultat se va face şi încadrarea infracţiunii”, a spus Creţu.

Crucile eroilor din Valea Uzului, ACOPERITE cu saci de gunoi

Surse judiciare au declarat că poliţiştii încearcă să identifice persoanele care joi au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale erorilor români şi monumentul de mari dimensiuni din Cimitirul Internaţional Valea Uzului.

Membrii comitetului maghiar de iniţiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaţilor maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, astfel că cimitirul a fost păzit în noaptea de joi spre vineri de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceştia au şi scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.

Politia din Valea Uzului a deschis o ancheta

„Crucile au fost acoperite cu saci în cursul după-amiezii de joi, de către două persoane, un bărbat şi o femeie, de naţionalitate maghiară. Acestea ar fi fost cele care s-au autointitulat ca făcând parte dintr-un grup de acţiune civică şi care au şi realizat fotografii cu crucile acoperite. Pe lângă faptul că au acoperit crucile, aceste persoane au amplasat şi două pancarte cu mesaje în limbile română şi maghiară cu textul ‘Pentru conservare până la rezolvarea situaţiei existente’”, au spus sursele citate.

Ceremonia de inaugurare în Cimitirul Internaţional Valea Uzului, din Dărmăneşti, judeţul Bacău a fost amânată. Ministerul Culturii susţinea, însă, că autorităţile nu aveau aviz, informeaza mediafax.ro.

„Acolo, toate instituţiile trebuie să lămurească…Să nu sărim aşa. E foarte uşor să punem gaz pe foc şi eu niciodată n-am făcut asta. Instituţiile statului, anume Inspecţia în construcţii, prefectura, primăriile din zonă, Oficiul de Cadastru, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice trebuie să aşeze la masă în zilele următoare pentru a stabili în primul rând grăniţuirea, pentru că acolo este o dispută între două localităţi, una din Harghita şi una din Bacău, Dărmăneşti şi Sânmartin, dacă nu greşesc, care-şi dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit şi au pus peste nişte morminte existente nişte cruci şi spun că e profanare de morminte, alţii spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă aşa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare şi aici trebuie foarte multă cumpătare, înţelepciune şi toată lumea aşezată la masă să vadă care este de fapt hotarul. În anumite documente, hotarul este într-un loc, în alte documente, care sunt contestate, este în alt loc”, a declarat liderul social-democrat la Topoloveni, întrebat de acest subiect de către presă.

Publicat: 18 mai 2019, 12:26 Autor: D. C. Ciao.ro
Pe aceeași temă