Primul bărbat care a murit de coronavirus în România este Gheșa Mondialul, în vârstă de 67 de ani, din Filiași. El fusese confirmat cu COVID-19 în data de 18 martie.
Potrivit Cancan, bărbatul, care era foarte temut în tot Filiașul și care era numit Gheșa Mondialul și Moșul, numele lui fiind Nicolae, a avut și alte afecțiuni grave. El suferea și de patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer), potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Mai mult decât atât, el fusese transferat în aceeași zi, când a fost depistat pozitiv, la SCBI Craiova. Bărbatul ar fi fost acuzat de proxenetism în anul 2004 și ar fi avut un bordel amenajat acasă. Fetele care prestau servicii ar fi fost bătute și sechestrate și filmate când întrețineau relații intime.
”Puțină lume știe!
Ghesa era un om de temut în anii ’90. Stăteai și respectai coada de frica lui! Criminal, proxenet, pușcăriaș, șeful cerșetorilor din Franța. A murit de cancer! Nu de covid19, cu toate că era infectat! A facut un gest, ultim, frumos, primul decedat din România! Filiasi, pe buzele tuturor! Odihnește-te”, a fost mesajul postate pe pagina de socializare ”Avizier Filiași”.
Ultima persoană care a murit din cauza coronavirusului este o femeie în vârstă de 72 de ani care fusese internată în spital în urmă cu dou zile, în Suceava.
”Informare de presă
În această dimineață a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 in Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice ( diabet, boli cardiovasculare) , fără context epidemiologic ( nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv)”, arată în mesajul oficial transmis de autorități.
Peultima persoană care a murit de acest virus venit din China este un bărbat care a activat ca președinte al Clubului de Volei Unic Piatra Neamț și a fost și viceprimar al municipiului. Bărbatul a fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și avea afecțiuni cronice, precum diabet și hipertensiune arterială.
„În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020 transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arteriala). În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată”, arată autoritățile.
Duminică, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).
Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.