Odată cu declararea pandemiei de coronavirus la nivel mondial, din ce în ce mai multe persoane se îmbolnăvesc de acest virus, sunt izolați și sunt puși în carantină. Dar, unde mai pui că unele persoane consideră această situație ”amuzantă”?
În Franța, de exemplu, s-a făcut o categorisire a apelurilor primite de către polție. Cetățenii au avut întrebări neobișnuite pentru oamenii legii, precum: ”Poate soțul meu să-și vadă amanta?”, ”Un străin mi-a mângâiat calul, există riscul ca acesta să fie contaminat cu coronavirus?”, ”Mi-am scos câinele în dimineața asta, o pot face și seara?”, ”Vecinul meu stă de vorbă cu o mulțime de oameni și nu respectă izolarea”, „După divorțul meu, am reușit să găsesc pe cineva. Dar el locuiește la 25 de kilometri de casa mea. Cum o putem să ne vedem?”.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei franceze și al Poliției Militare susține că oamenii care fac acest gest ”amuzant” sunt ”plictisiţi, vor doar să vorbească”. În ultimele 10 zile, apelurile de urgență au crescut mult. În Franța sunt 37575 de persoane infectate cu coronavirus, iar țara a fost izolată începând din data de 17 martie.
„Oamenii apelează la orice şi la nimic pentru că sunt plictisiţi. Vor doar să vorbească. Nu sunt situaţii de urgenţă, avem şi alte apeluri apeluri pentru informaţii serios”, au declarat acesta, potrivit euronews.ro.