Geanina Ilieș are o carieră de succes, o familie frumoasă și este o prezență discretă în showbizul românesc. Dar ce spune despre partenerul ei misterios și despre planurie de căsătorie!
Geanina Ilieș mărturisește că anul 2020 a fost ”un an ciudat”. Mulți oameni au fost opriți din a face activitățile cotidiene, căci pandemia a schimbat mult comportamentele și atitudinele acestora. Totuși, vedeta mărturisește că s-a ”înarmat cu răbdare” și acum este recunoscătoare și sănătoasă: ”A trecut ceva timp, îmi era dor de socializare, în general. Da, a fost un an ciudat. Cred că pentru toată lumea, pentru că ne-a oprit pe mulți dintre noi din activitățile curente. Odată cu pandemia au venit schimbările, dar m-am înarmat cu răbdare. Sincer, în momentul de față sunt recunoscătoare că sunt sănătoasă, atât eu, cât și familia mea”.
Pentru VIVA, Geanina Ilieș a mai vorbit și despre partenerul misterios din viața ei: ”În spirit de glumă, și el, și Patrick mi-au spus că e de ajuns o persoană publică în familie, nefiind pasionați de expunerea asta publică. Ambii mă susțin în tot ceea ce fac. Ca iubită… sunt iubitoare, de încredere și niciodată cicălitoare”. Iar despre căsătorie, vedeta mărturisește că ea și bărbatul misterios din viața ei au avut deja această discuție: ”Despre căsătorie am vorbit amândoi. Când o să se întâmple, cu siguranță am să vă povestesc mult mai mult când va fi momentul”.
Cât despre modul în care a influențat-o divorțul, vedeta a spus: ”La 24 de ani, aș fi spus nu. Azi gândesc altfel. Orice experiență de genul ăsta te maturizează și-ți creează o altă perspectivă, însă, în continuare, cred în căsătorie. Este creația Lui Dumnezeu”.
”L-am făcut pe Patrick la aproape 22 de ani și apoi mi-am dat seama că vreau să fac lucruri și pentru mine și am luat-o pe partea asta cu televiziunea, cu reclamele, și mi-a plăcut mai mult televiziunea. Dar când eram și mai mică, îmi doream să mă fac stewardesă, pentru că bunicul meu a fost aviator. El tot timpul îmi spunea să-mi caut un alt job, deși mie mi se părea fantastic. Eu nu-mi imaginam că poate să fie ceva mai frumos decât poți să fii stewardesă, dar mi-a plăcut foarte mult și mass-media”, a povestit Geanina, pentru Libertatea.
Sursă foto: capturi video Youtube