Tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat! Ce condiții trebuie să îndeplinești

Publicat: 27 oct. 2023, 13:19 Autor: Alina Nistor News
Tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat! Ce condiții trebuie să îndeplinești

În acest an, tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat. Există, însă, câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească însurățeii. 

Românii care aleg să facă pasul cel mare au primit vești bune! În 2023, stimulentul financiar din partea statului continuă să fie oferit pentru cuplurile care au stabilit căsătoria civilă din timp. Acest lucru se întâmplă indiferent de localitatea în care tinerii își organizează cununia civilă.

Suma de 1500 de lei va fi oferită tuturor persoanelor care se vor căsători până la sfârșitul anului 2023. Scopul acestui stimulent financiar este să îi determine pe tinerii din România să își întemeieze o familie. De menționat este faptul că românii pot primi această sumă de bani chiar dacă cununia civila va avea loc într-o altă țară.

Tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat! Ce condiții trebuie să îndeplinești

  • Cel puțin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie
  • Cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul sau viză de reședință pe raza municipiului București cu cel puțin 6 luni înainte ca cererea să fie depusă
  • Cel puțin unul dintre soți să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani
  • Să nu existe datorii neeșalonate către bugetul local

Dacă unul dintre soți depășește vârsta de 35 de ani, stimulentul va putea fi oferit doar cu avizul Primarului General.

Ce acte sunt necesare

  • Cerere tip completată de soțul care este titularul contului bancar
  • Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal care se va completa și semna de către ambele părți
  • Copie conformă cu originalul a cărții de identitate a ambilor soți, valabile la momentul depunerii, cu numele de familie purtat după căsătorie
  • Copie conformă cu originalul a certificatului de căsătorie (în cazul căsătoriei oficiate în străinătate se va depune dovada transcrierii actului în registrele de stare civilă române)
  • Extras de cont din care să reiasă titularul contului și codul IBAN. Titularul contului va fi și semnatarul cererii. Datele bancare trebuie să fie actualizate
  • Act doveditor prin care cel puțin unul din soți atestă domiciliul sau reședința în municipiul București, cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii – se acceptă copie C.I. vechi, copie C.I. vechi cu viză de reședință, istoricul de domiciliu/reședință
  • Certificate de atestare fiscală din care să reiasă faptul că beneficiarii nu au datorii sau au datorii eșalonate către bugetul local. (Aceste certificate sunt emise de către Direcțiile de Impozite și Taxe Locale fie Serviciile Financiare din cadrul primăriilor de commune sau orașe mici, în funcție de adresa de domiciliu

SURSA FOTO: SOCIAL MEDIA

Publicat: 27 oct. 2023, 13:19 Autor: Alina Nistor News
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă