Ce spune Bianca Drăgușanu despre bătaia primită de la Alex Bodi: ”Eu am zis că…”

Publicat: 15 oct. 2020, 13:31 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au avut recent prima apariție publică după scandalul monstru în care au fost implicați. Cei doi au fost invitați în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde telespectatorii, dar și fanii celor doi au așteptat cu sufletul la gură ca situația neplăcută care a apărut în presă să se clarifice.

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au intrat tinându-se de mână în platoul emisiunii și cu zâmbetul larg pe față, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat între ei. În timp ce aceștia se așezau pe canapea, imaginile surprinse cu blondina desfigurată rulau pe ecran.

Deși Cătălin Măruță a încercat să abordeze subiectul, prezentatorul TV s-a lovit de un zid din partea amândurora. Ba mai mult, Bianca Drăgușanu a refuzat categoric să facă declarații, precizându-i la un moment dat moderatorului că au stabilit altceva când a acceptat invitația.

”Eu am zis că nu vreau să vorbesc despre asta. Am vorbit că facem altceva, mă superi foarte mult”, a spus Bianca Drăgușanu.

Nici Alex Bodi nu a avut ocazia de a lămuri cele întâmplate pentru că, după cum a explicat afaceristul și-a dorit să îi respecte decizia partenerei sale.

”Sunt foarte bine. Eu nu am voie să comentez”, a mărturisit Alex Bodi.

Bianca Drăgușanu, intervenții estetice de mii de euro

„Nu am lentile de contact, sunt ochii mei naturali. Acum nu port gene false, deși le mai folosesc câteodată. Mă costă 30 de lei. Le mulțumesc părinților mei pentru acești ochi. Extensiile pe care le folosesc sunt din păr natural și costă 300 de euro. Buzele sunt injectate, am acid hialuronic băgat de 2 ori, adică 600 de euro. Nu am rinoplastie, este nasul meu, care arată altfel de când am slăbit cele 35 de kg. Dinții nu i-am schimbat, am fațete pentru că am vrut dinți foarte albi. Am dat pe ele 10.000 de euro. Este vorba despre igienă și sănătate. Asta e tot ce am la nivelul feței, pomeții și bărbia sunt intacte. Sânii i-am operat o singură dată, am dat 2.500 de euro pe ei. Nu am mai făcut alte îmbunătățiri. Atunci nu aveam bani și m-am târguit ca pentru un sac de cartofi. I-am zis că am doar 2.000 de euro, slăbisem mult și am zis măcar una să mi-o facă.

Am zis că fac orice, dau cu mătura, cu mopul. Aveam un complex, am slăbit și sănii mi s-au lăsat. Am alunițe scoase cu laserul, una am făcut-o chiar data trecută. Nu e periculos să le scoți, ci să le ții, pentru că din cauza soarelui se schimbă. Eu nu am dat bani pe intervenție, dr. Kasem a făcut-o fără bani. Intervenția cred că ar costa 200 de euro. Nu mi-am scos nicio coastă, îmi fac radiografie să vedeți că le am pe toate. La picioare am intervențiile la tibie. Aș vrea să îmi schimb picioarele cu totul pentru că am dureri groaznice. Tot ce am făcut acolo a fost strict medical. Nu pot estima costul lor. Mai pui la ele și drumul și cazarea, cam 2.000 de euro. Ca să ai un posterior de invidiat, trebuie să șții în ce poziție să stai. Ca să par mai slabă, trebuie să fiu filmată de jos în sus. Fondul de ten cu care îmi acopăr picioarele costă 30 de euro pe lună”, a dezvăluit Bianca Drăgușanu.

 

Publicat: 15 oct. 2020, 13:31 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă