Ce a facut Kim Kardashian pentru a salva viata unui detinut condamnat la moarte

Publicat: 21 oct. 2019, 12:22 Autor: D. C. Vedete
Ce a facut Kim Kardashian pentru a salva viata unui detinut condamnat la moarte

Starleta de reality-show Kim Kardashian West i-a cerut sâmbătă guvernatorului statului american Texas să se folosească de autoritatea pe care o deţine pentru a bloca executarea unui deţinut condamnat la moarte, informează DPA.

Ce a facut Kim Kardashian pentru a salva viata unui detinut. Kim Kardashian, care are 62 de milioane de admiratori (“followers”) pe Twitter, a publicat pe această reţea de socializare un mesaj prin care i-a cerut guvernatorului Gregg Abbott “să facă ceea ce trebuie” şi să oprească executarea deţinutului Rodney Reed, programată pe 20 noiembrie.

Ce a facut Kim Kardashian pentru a salva viata unui detinut

Rodney Reed se află în închisoare de 21 de ani pentru comiterea unei crime, dar, după încheierea procesului său, au fost descoperite o serie de probe ADN asociate armei crimei. Reprezentanţii The Innocence Project, o iniţiativă care militează pentru eliberarea din închisoare a persoanelor nevinovate şi pentru reforma legislaţiei americane cu scopul de a preveni condamnările eronate, afirmă că noile probe îl exonerează pe Rodney Reed.

“Vă rog, domnule guvernator Abbott, cum puteţi să executaţi un om, în contextul în care după procesul lui au apărut dovezi substanţiale ce ar putea să îl exonereze pe Rodney Reed şi chiar implică existenţa unui alt suspect? Vă îndemn să faceţi ceea ce trebuie!”, a scris vedeta TV în mesajul ei publicat pe Twitter.

Publicat: 21 oct. 2019, 12:22 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×